Preşedintele CNATDCU şi-a dat demisia, după ce Ministrul Educaţiei a făcut schimbări la nivelul instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Andruh a anunţat că şi-a dat demisia din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), după ce Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a schimbat structura Consiliului General al CNATDCU, dar şi a comisiilor din cadrul instituţiei.

„Ministrul Educaţiei a schimbat compoziţia CNATDCU, inclusiv a schimbat 14 preşedinti de comisii, care, prin urmare, nu au mai intrat în CNATDCU şi nemaintrând in CNATDU, au intrat alţi preşedinţi. Sunt 35 de comisii. Automat, au fost scoşi şi cei trei vicepreşedinţi pentru că vicepreşedinţii erau preşedinţi de comisii şi nemaifiind preşedinţi de comisii, n-au mai fost nici membri în Consiliul General, nici vicepreşedinţi", a declarat Marius Andruh, pentru Mediafax.

Academicianul a precizat că nu pleacă doar din funcţia de preşedinte al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), ci de tot din instituţie.

„Nu ştiu motivul schimbării. Parţial, nu am fost multumiţi de persoanele care au venit şi faptul că nu am mai avut cei trei vicepreşedinti. Mi-am dat demisia ieri şi chiar nu ştiu cine vine în schimb", a mai precizat Andruh.

Ce schimbări anunţa Minstrul Educaţiei la sfârşitul săptămânii trecute

Ministrul Educaţiei anunţa vinerea trecută că va face modificări  în privinţa structurii comisiilor din CNATDCU pentru că instituţia nu făcea faţă numărului de lucrări pe care trebuie să le evalueze.  „Nivelul de muncă pentru cele 35 de comisii de doctorat este foarte mare în comparaţie cu dimensiunea acestora. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu Consiliul Naţional al Rectorilor, Direcţia de  Învăţământ Superior din Ministerul Educaţiei şi  Academia Română, ne-am dat seama că trebui să venim cu nişte completări astfel încât comisiiile să lucreze mai relaxat şi mai bine(...) Sunt în derulare concursuri penrru ocuparea posturilor vacante şi există mulţi colegi mai tineri care aşteaptă titlul de doctor pentru a se înscrie pe un post., dar trebuie să aştepte pentru că lucrarea lor nu a fost evaluată. Pentru a aduce activitatea CNATCU la parametri normali de funcţionare am decis să facem suplimentări. Sunt 140 de membri noi în cele 35 de comisii, iar Consiliul General  va creşte şi el cu 8 membri“.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”