Preşedintele CNAS: Din 2014 spitalele vor fi sancţionate dacă pacienţii vor mai fi puşi să-şi cumpere medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele care îşi vor trimite pacienţii să îşi cumpere tratamentele vor fi sancţionate FOTO Adevărul

Spitalele care vor trimite bolnavii să-şi cumpere medicamente şi totodată vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deşi nu au fost administrate, vor fi sancţionate din 2014. Asta a declarat luni preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

„În 2014 vom fi mult mai stricţi în ceea ce priveşte achiziţia de medicamente şi materiale sanitare şi vom institui sancţiuni pentru cei care trimit pacienţii să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, deşi aceste produse sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate. Dar, mai întâi, voi avea o discuţie cu managerii spitalelor”, a spus Buşoi.

Preşedintele CNAS a precizat că vor fi exceptate de la sancţiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei să fie trimişi pacienţii să-şi cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.

„Ştim că există cazuri accidentale, dar şi unele spitale unde acest fapt constituie regulă, pentru anumite secţii, pentru anumite servicii. Atenţionăm că, pentru 2014, unul din obiectivele majore este acela ca niciun asigurat, din contribuţia căruia funcţionăm şi noi, să nu fie pus să procure medicamente”, a adăugat Buşoi.

Potrivit preşedintelui CNAS, cele mai mari cheltuieli în cazul unui spital sunt cele de personal.

„Cele mai frecvente în spital sunt cele legate de numărul mare de personal, mai ales în sistemul administrativ, cheltuielile foarte mari cu serviciile externalizate şi cele privind internările pe termen lung nejustificate. Spitalele trebuie să se organizeze mai bine. Într-un spital unde bolnavii nu sunt trimişi să-şi cumpere medicamente, 70% din cheltuieli sunt pentru plata personalului şi 10% pentru medicamente. Managerii spitalelor trebuie să oprească angajările nejustificate, să renunţe la achiziţiile nepotrivite. Există spitale, în general în ţară, unde cheltuielile de personal sunt de 85-90, chiar 95% din buget”, a mai spus Cristian Buşoi.

El a precizat că sumele alocate spitalelor private vor fi diminuate în 2014.

Doctorii, sancţionaţi dacă cer bilete de trimitere, dar şi bani pentru analize

În plus, Buşoi a mai precizat luni că, în cazul în care sunt puşi să plătească analizele, pacienţii nu trebuie să mai lase biletul de trimitere la medic, aceasta fiind o ilegalitate pentru care din 2014 doctorii vor fi aspru sancţionaţi.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a spus că pacienţii au reclamat că, deşi au avut bilet de trimitere, au fost obligaţi să plătească analizele, iar documentul a fost reţinut de medic.

„Pacienţii să nu mai lase la medic biletul de trimitere dacă li s-au cerut bani pentru analize. Este o ilegalitate pentru care din 2014 medicii vor fi aspru sancţionaţi, mergând chiar şi până la rezilierea contractului cu casele de asigurări”, a atenţionat preşedintele CNAS.

O atenţionare similară a fost făcută de către preşedintele CNAS cu privire la gratuitatea analizelor necesare pentru înscrierea copiilor în colectivităţi.

Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivităţi sunt efectuate gratuit, iar medicii de familie eliberează documentele necesare fără taxă, arăta, la începutul lunii septembrie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de trei luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă, au dreptul la aceste analize gratuite”, preciza conducerea CNAS.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert