Poliţia indiană va trage în protestatarii ostili cu praştii „încărcate” cu biluţe din ardei iute VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele de poliţie din nordul Indiei au decis să apeleze la o modalitate cel puţin ciudată de a ţine sub control protestatarii în timpul demonstraţiilor. Aceştia au renunţat la arsenalul modern în favoarea unor arme mult mai rudimentare, cum sunt praştiile „încărcate” cu bile formate din pudră de ardei iute.

Decizia a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că astfel de arme vor mai mai eficiente în timpul protestelor de stradă decât folosirea pistoalelor cu bile de plastic, tunurilor cu apă sau a gazelor lacrimogene, metode care pot cauza răniri grave, după cum a explicat Inspectorul General de Poliţie din districtul Hisar, Anil Kumar Rao. 

„Arsenalul standard va fi folosit doar în cazuri de urgenţă, pentru a reduce la minimum pagubele colaterale”, a spus acesta, potrivit televiziunii britanice BBC.

Momentan, poliştii sunt învăţaţi să folosească praştiile pentru ca bilele formate din pudră de ardei iute, învelite în plastic, să-şi găsească ţinta cât mai bine. În cazul în care bilele cu ardei iute nu se vor dovedi eficiente, poliţia are de gând să folosească bile din sticlă. 

Reprezentanţii poliţiei spun că bilele din sticlă şi cele din praf de ardei iute nu vor răni grav oamenii, dar durerea fizică produsă va fi suficient de mare ca să le mai taie din avânt persoanelor ostile. 

„Trebuie să ripostăm cumva atunci când oamenii incendiază proprietăţile statului sau maşini. Consider că această iniţiativă este una pozitivă, civilizată şi care contribuie şi la reducerea costurilor poliţiei”, a punctat inspectorul de poliţie. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!