Peste 3.000 de şoferi au rămas fără permise şi aproape 52.000 au fost amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mihaela Cojocariu/Adevărul

Peste 3.000 de şoferi au rămas fără permise în ultima săptămână, dintre care 456 pentru că au condus cu viteză şi 329 pentru că s-au urcat băuţi la volan, iar alţi aproape 52.000 au fost amendaţi, majoritatea tot pentru viteză.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 8-14 ianuarie, în urma controalelor făcute în trafic, echipajele de poliţie au dat 51.557 de amenzi, dintre care 13.205 şoferilor care au condus cu viteză mai mare decât cea permisă şi 306 celor care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

De asemenea, au fost sancţionaţi 27 de şoferi care au condus pe drumuri cu zăpadă sau polei fără a avea maşini echipate cu anvelope de iarnă, precum şi 13 administratorilor de drumuri.

Dintre şoferii sancţionaţi, 3.011 au rămas fără permise de conducere, dintre care 456 pentru viteză şi 329 pentru consum de alcool. Poliţiştii au retras şi 1.131 de certificate de înmatriculare, dintre care 27 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.

În cele şapte zile, poliţiştii au constatat 2.708 infracţiuni, dintre care 1.542 de natură judiciară şi 643 la regimul circulaţiei rutiere.

Echipele de control au dat 62.517 amenzi, în valoare totală de peste 14,5 milioane de lei şi au confiscat bunuri de aproape 160.000 de lei.

Dintre amenzile date, 7.490 au fost pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 808 pentru activităţi comerciale ilicite, 116 pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 329 pentru încălcarea normelor din Codul Silvic şi 14 pentru nerespectarea prevederilor privind regimul materiilor explozive.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate