Peste 1500 de posturi scoase la concurs de Poliţia Penitenciară. Cât câştigă un debutant şi ce alte beneficii mai are

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare a anunţat, miercuri seară, că peste 1500 de posturi se scot la concurs în sistem, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru deblocarea posturilor. Şapte sute dintre acestea sunt posturi de execuţie disponibile în operativ.

”Astăzi Preşedintele României a promulgat prin decret Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ prin care posturile vacanţe din Poliţia Penitenciară sunt deblocate. Este adevărat că la acest moment avem aproximativ 4.500 de posturi vacate în sistemul penitenciar, însă dintre acestea doar pentru 1.527 avem finanţare”, a transmis, miercuri seară, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că aceste 1.527 de posturi reprezintă un total al procedurilor de ocupare prin concurs pentru posturi de execuţie (1.398 de posturi), pentru posturi de conducere (25), respectiv pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor – „sesiune unică anuală” (129).

”ANP a tăiat cam 25% din propunerile făcute de unităţi întrucât se depăşea anvelopa bugetară disponibilă. Urmează publicarea în Monitorul Oficial a legii care deschide calea concursurilor şi imediat după aceasta se vor publică anunţurile de concurs. Până la acel moment sperăm să avem finalizată sesiunea de schimbări. Sesiunea de mutări care urmează, nu va încurca primele etape ale procedurilor de concurs. Aşa cum am anunţat din timp, vom avea un ultim trimestru al celebrului an 2020, fulminant. Sperăm să putem fizic să ducem la sfârşit provocarea, astfel încât la final să reuşim să depăşim pragul de 13.500 posturi ocupate în Poliţia Penitenciară”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia anunţă că în scurt timp vor fi disponibile informaţii despre posturile care se scot la concurs.

Cât câştigă un debutant şi ce alte beneficii mai are

„Un agent de penitenciare debutant câştigă undeva la 3.000 de lei, inclusiv acea normă de hrană pe care o primesc toţi angajaţii din sistemul penitenciar şi din zona de ordine publică. Pe lângă asta, beneficiază de decontul pentru transport şi chirie!, spune Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x 510/08.09.2020)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă