Peste 150 de italieni au comis infracţiuni în România în cursul lui 2007

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de cetăţeni italieni au săvârşit anul acesta infracţiuni pe teritoriul României, cele mai multe dintre faptele ilegale fiind de natură economică, au declarat pentru NewsIn surse

Peste 150 de cetăţeni italieni au săvârşit anul acesta infracţiuni pe teritoriul României, cele mai multe dintre faptele ilegale fiind de natură economică, au declarat pentru NewsIn surse din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Anul acesta, poliţiştii români au instrumentat cauze în care au fost implicaţi 153 de cetăţeni italieni, iar datele din statisticile anilor trecuţi au arată că, în România, au fost prinşi infractori italieni implicaţi în evaziune fiscală sau trafic de droguri, unii dintre ei având legături cu Cosa Nostra, Camorra şi Sacra Corona Unita, cele mai puternice organizaţii mafiote din Italia.

Ofiţerii de legătură italieni detaşaţi în ţară au arătat că cele mai grave probleme sunt cele legate de faptul că unii membri ai mafiei italiene s-au stabilit în România. În ultimii cinci ani, câţiva lideri ai unor organizaţiilor mafiote au fost găsiţi în România iar operaţiunile ilegale semnalate de autorităţi au fost cele de spălare de bani prin afaceri imobiliare, terenuri agricole ori cele de import-export.

Anul trecut în octombrie, Biroul pentru Combaterea Crimei Organizate l-a reţinut pe Angelo Damiani, de 59 ani, din Roma - Italia în judeţul Dolj. Bărbatul era dat în urmărire generală prin Interpol sub acuzaţia de tentativă de omor, iar din noiembrie 2005 se stabilise în Craiova, la domiciliul unei femei.

Antonio Constantini, de 56 ani, membru marcant al grupării Sacra Corona Unita, una dintre cele mai temute familii mafiote din Italia, urmărit internaţional şi care avea de executat 21 de ani şi patru luni de închisoare pentru omor deosebit de grav, deţinere ilegală de arme şi muniţie şi apartenenţă la un grup mafiot, a fost reţinut în martie, anul acesta, tot la Craiova, de poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În 1986, fratele acestuia, şi el un membru marcant al Sacra Corona Unita, a fost omorât, iar cinci ani mai târziu, aflând cine este ucigaşul fratelui său, Antonio Constantini a ordonat şi a colaborat la lichidarea acestuia.

Cu doi ani în urmă, în acelaşi apartament din Craiova, în care a fost găsit Constantini, fusese arestat un alt italian, capul unei reţele de trafic de droguri care acţiona în toată Europa, şi care avea de făcut nu mai puţin de 51 de ani de închisoare.

Cel mai şocant caz în care a fost implicat un cetăţean elveţian de orgine italiană a fost înregistrat anul trecut, când Pierre Sgueglia, un tânăr de doar 24 de ani a comis un triplu asasinat. Supărat că amanta româncă îl părăsise, Sgueglia a venit în România şi a împuşcat-o, după care i-a ciuruit pe soţul acesteia şi pe soacră, în faţa copilului de doar patru ani. Sgueglia, care era căutat pentru trafic de droguri şi şantaj în Italia, a fost prins a doua zi în Serbia.

În urmă cu câţiva ani, la Oradea, un alt italian a dat bătăi de cap poliţiştilor români. Antonio Mazzaro, patronul unei fabrici de prelucrare a lemnului, a fost arestat pentru că a întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu minore contra unor sume de bani. Bărbatul, de 52 de ani, era căsătorit în Italia şi avea două fete la liceu.