Pericolul apei din sticlele de plastic depozitate la temperaturi mari: „Există riscul ca acele substanţe chimice să devină cancerigene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au descoperit că aproape 350 de operatori economici din 450 controlaţi nu respectau condiţiile de depozitare pentru apa plată, băuturile răcoritoare şi sucuri.  Aceştia au găsit zeci de paleţi cu pet-uri cu apă şi suc ţinute în soare, pe caniculă, şi chiar la temperaturi ridicate în depozite, relatează Digi 24.

Experţii avertizează asupra pericolului reprezentat de apa din sticlele de plastic lăsate la temperaturi ridicate, întrucât anumiţi compuşi chimici pot ajunge în lichid, cu potenţial cancerigen.

Din un milion de litri de apă comisarii ANPC au găsit că o treime nu era depozitată în condiţii de temperatură corespunzătoare, dar existau şi alte nereguli. Aceştia au dat amenzi în valoare de aproape două milioane de lei, iar produsele au fost retrase de la vânzare.

Paul Anghel, director general ANPC, a explicat: Odată cu creşterea temperaturii ambientale şi în depozite, şi nu numai în depozite, ci şi în exteriorul depozitelor anumitor operatori economici, am găsit depozitate la temperatura mediului ambiant anumite produse – ape minerale, ape plate, inclusiv o parte din sucuri, chiar şi în depozitele operatorilor economici, am găsit temperaturi peste cele impuse de către producător.

 

Am găsit produse la umbră, dar în căldură şi am găsit şi produse ţinute în soare.

Nu este bine acest lucru. Există anumite condiţii de depozitare impuse de fiecare producător, condiţii de depozitare care rezultă dintr-o fişă tehnică de securitate a produsului respectiv.

În fişa tehnică de securitate sunt incluse temperaturile maximale la care produsul poate fi depozitat în condiţii de siguranţă, astfel încât să nu schimbe caracteristice esenţiale.

În cadrul analizelor care se fac pentru potabilitatea apei, există nişte temperaturi – între 22 şi 37 de grade Celsius, şi după aceste temperaturi, sau în afara acestor temperaturi, caracteristicile esenţiale ale produsului se schimbă. Există posibilitatea să se creeze germeni patogeni sau nepatogeni, numărul total de germeni să fie modificat în condiţiile în care fie este expus la temperaturi, cum au fost în situaţiile prezentate la televizor, temperaturi caniculare, fie că sunt temperaturi foarte scăzute.

De asemenea există riscul ca acele plastice, acel pet să elimine în lichid anumite substanţe care pot pune în pericol sănătatea oamenilor, pot deveni chiar cancerigene.

Dacă pe raft este o sticlă caldă, să nu o iei, să atragi atenţia operatorului economic că acea sticlă este fierbinte. Există cazuri în care sucurile sunt bombate. Fie că vorbim de pet-uri, fie că vorbim de cutii de carton, e clar că produsul respectiv a intrat într-un proces de alterare şi trebuie retras de la comercializare”.

Fizicianul Silviu Gurlui citat de Digi 24 a spus că „în cazul depozitării pe termen lung, chiar şi la temperaturi optime”, „spre conţinut sunt difuzaţi compuşi chimici, mai mult sau mai puţin nocivi”, sunt cercetări în acest sens.

„Cu atât mai mult, este evident, când temperatura creşte spre 40 de grade, poate chiar mai mult, şi incidenţa razelor solare creşte, acestea pot fi un catalizator. Creşte rata de migrare a compuşilor chimici din pet. Sunt mai mulţi compuşi chimici care se regăsesc în astfel de pet-uri. Între cei mai importanţi sunt cei pe bază de stibiu. O depozitare de până la şase luni poate să crească cantitatea de stibiu în apă, cu aproximativ 90%.

De asemenea, se ştie faptul că pentru apa carbogazoasă, această incidenţă a migrării acestor compuşi este mai mare, decât la apa plată.

Este cunoscut că în cazul sticlelor pentru cantităţi mai mici, cele de jumătate de litru, faţă de cele pentru cantităţi mai mari, se transferă mai multe toxine în apă.

Dacă incidenţa (razelor solare) este mare, pe termen lung suntem expuşi, pentru că acestea se adaugă la ce este în aer. Atunci putem să vorbim despre cancer pulmonar, de afecţiuni şi tulburări ale aparatului reproductiv, despre o serie de mutaţii. Deci sunt factori cancerigeni.

Să vă dau un exemplu: dacă trecem de la 20 de grade Celsius la 40 de grade, cantitatea de stibiu transferat în apă, creşte de aproximativ 10 ori, într-un interval de timp de aproximativ două luni de zile”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi