Pentru cât timp vom rămâne cu obligaţia de a purta mască de protecţie. Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel nu s-au pus de acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

Dr. Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, a comentat, luni, afirmaţia dr. Adrian Streinu-Cercel potrivit căreia masca de protecţie va rămâne obligatorie până în 2023, precizând că nu îi plac astfel de predicţii care nu sunt bazate pe studii, menţionând însă că masca de protecţie va rămâne obligatorie în acest an.

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, care este procentul din populaţie care ar trebui să se vaccineze pentru a renunţa la mască. 

„Renunţarea la mască va fi o decizie tehnică până la urmă. Renunţarea la mască se va baza pe studii ştiinţifice realizate de organisme internaţionale, de exemplu, Centrul European de Control al Bolilor, va exista o poziţie din partea Uniunii Europene care să ţină cont de acoperirea vaccinală din fiecare stat membru şi de situaţia de la nivelul Uniunii Europene. Nu pot să dau un termen când se va renunţa la mască, dar cu siguranţă dacă acest obiectiv al unei acoperiri vaccinale de 70% va fi realizat, cu siguranţă utilizarea măştii va intra în discuţia specialiştilor şi vor exista recomandări care sigur în funcţie de fiecare stat vor fi adoptate”, a afirmat Rafila. 

Întrebat dacă împărtăşeşte părerea lui Adrian Streinu-Cercel că am putea purta masca de protecţie încă doi ani, deputatul PSD a răspuns:

„Mie nu îmi plac aceste predicţii care sunt bazate mai degrabă pe ceea ce credem noi decât pe studii. Pe măsură ce imunizarea populaţie în Uniunea Europeană se va realiza, se vor realiza şi studii care să recomande prelungirea utilizării măşti sau o scurtare a intervalului de utilizare a măşti. Cu siguranţă însă în acest an vom purta masca”.

Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID-19, că injecţia nu doare, doar am putea simţi a doua zi locul în care a fost făcută.

El a adăugat că, după a doua doză, nu mai există riscul unor infecţii severe cu noul coronavirus, însă masca va rămâne în continuare obligatorie până în 2023.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt