Pedeapsa primită de un român care a intrat intenționat cu TIR-ul într-o biserică din Austria. „M-am certat cu Dumnezeu”

0
Publicat:

Un român, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat miercuri, 5 februarie, la Tribunalul Regional Wiener Neustadt, din Austria, după ce a intrat intenționat cu un TIR într-o biserică penticostală din orașul Brunn am Gebirge. 

Românul a dat în mod repetat cu camionul în clădire. Foto X

Bărbatul a fost condamnat la șase ani de închisoare după ce a fost acuzat, printre altele, de „punerea intenționată în pericol a publicului”. Inculpatul a pledat vinovat, relatează Der Standard. Românul a fost internat într-un centru de terapie. Decizia instanței nu este definitivă. 

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 8 iulie 2024, când inculpatul a intrat cu camionul în forță în clădirea bisericii, lovind ușa de intrare și peretele exterior. Apoi a dat cu spatele camionul şi a mai lovit de câteva ori biserica, avariind fațada, ferestrele și ușile. El a și filmat întreaga acțiune, iar materialul video l-a făcut public pe rețelele de socializare.

În biserică, în momentul incidentului, se aflau un preot și un cuplu, care stabileau ultimele detalii înainte de nuntă. Din fericire, aceștia nu au fost răniți. În schimb, clădirea bisericii a suferit daune grave, estimate la aproximativ 825.000 de euro. Bărbatul a susținut că a recurs la acest gest pentru că biserica i-a „distrus viața”.

Individul, care locuia la Viena, a fost arestat imediat după atac, fără a opune rezistență. În urma cercetărilor s-a constatat că inculpatul a mai fost implicat într-o serie de accidente rutiere, în drum spre biserică. 

De asemenea, înainte de aceste incidente, inculpatul ar fi rupt o Biblie în parcarea bisericii în mai 2024. „L-am urât pe Dumnezeu și m-am certat cu Dumnezeu”, a spus românul, potrivit publicației austriece ORF. De asemenea, la 25 mai 2024, el ar fi amenințat membrii Bisericii Penticostale. Amenințările au fost făcute pe platformele sociale. „Veți plânge, dar și eu voi plânge. Mi-ați distrus viața” sau „Vei regreta, chiar și după zece ani”, sunt doar câteva dintre amenințările făcute de român.

Avocatul inculpatului și-a descris clientul drept „o persoană foarte religioasă pentru care biserica era centrul vieții sale”.

Bineînțeles că sunt vinovat. Îmi pare rău. Nu am plănuit să rănesc pe nimeni fizic sau psihic”, a declarat românul, în instanță.

Bărbatul ar fi fost dezamăgit de faptul că nu a fost acceptat în respectiva comunitate religioasă. Potrivit unui raport de expertiză, inculpatul suferă de o tulburare de personalitate.

Se pare că nu a fost o idee spontană”, a spus judecătorul, potrivit Der Standard. Părțile civile au primit, în total, despăgubiri de aproape 40.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani