Pe cand si un guvern anticoruptie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul National Anticoruptie - cuvintele acestea suna ca o trambita care cheama la lupta. Te umplu de mandrie patriotica. Este raspunsul scurt si raspicat, ca un slogan de succes, al Puterii la

Parchetul National Anticoruptie - cuvintele acestea suna ca o trambita care cheama la lupta. Te umplu de mandrie patriotica. Este raspunsul scurt si raspicat, ca un slogan de succes, al Puterii la diagnosticul de coruptie pus Romaniei de toate instantele internationale. Un Parchet National Anticoruptie va lua la intrebari tot ce misca, raul, ramul, va taia raul din radacina, dar cu o singura conditie: sa se afle in subordinea Executivului. Numai ca, statistic verificat, marile scandaluri de coruptie au pornit in ultima vreme din chiar proximitatea premierului Nastase. Cutremurul care zgaltaie astazi Ministerul Muncii e ultimul exemplu. Ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta in ograda lui Marian Sarbu se poate numi ghinion. Niste cetateni, satui sa dea spaga degeaba, au demascat cativa functionari corupti. Incurajati de primii, alti cateva zeci de petitionari au inceput si ei sa vorbeasca, astfel incat una dintre filierele coruptiei din minister incepe sa iasa la iveala. E doar varful aisbergului. Si, ca de obicei, nu l-a descoperit nici Politia, nici Parchetul, nici Garda, nici Curtea de Conturi, nici Corpul de control al primului-ministru, ci presa. Parchetul National Anticoruptie, gandit sa faca ordine oriunde in alta parte decat la nivelul Executivului, nu l-ar fi vazut probabil nici daca s-ar fi izbit de el ca "Titanicul". Mafia muncii in strainatate actioneaza nu de ieri de azi. Ea este doar o teava care intra in conducta magistrala a banilor pentru partid. Caci - nu e un secret decat pentru organele abilitate ale statului - din Munca si Solidaritate Sociala iese grosul fondurilor pentru viitoarea campanie electorala. E incredibil cat se poate fura si smenui indaratul unei sintagme pioase cum e aceea de "protectie sociala". De ani de zile, inca inaintea d-lui Sarbu, se invart bani murdari cu lopata in cateva sectoare-cheie: munca in strainatate, esalonari si reesalonari de debite la CAS, bilete de tratament (nu la nivelul pensionarilor, care cu mai mult de-o punga de cafea nu pot darui masa, ci in zona firmelor cu care MMPS intra in contract si le umple hotelurile cu clientela in sezon si extrasezon). Bani grei se scot si din subteranele muncii la negru. Firmelor de confectii, de constructii, de exploatare si prelucrare a lemnului, in care mana de lucru e ieftina, dar darile catre stat inrobitoare, le convine sa dea, in locul impozitelor, sfanta spaga. A trebuit sa iasa cu o declaratie insusi presedintele Romaniei, cum ca faptele sunt grave si trebuie facuta lumina, ca ministrul Muncii sa se prezinte in fata presei, nu ca sa dea explicatii sau sa se delimiteze, ci ca s-o scalde: ca n-ar exista dovezi, ca nu s-a realizat un flagrant (de parca in Romania ultimilor 12 ani au avut curajul multi procurori sa instrumenteze un flagrant de mita unor inalti functionari publici), ca scandalul ar avea o tenta politica s.a. Cu logica sa confuza de lider sindical de mana a doua, dl. Sarbu a sperat ca lucrurile se vor linisti. Abia cand n-a mai avut loc de intors a catadicsit sa ingaime niste masuri - cateva suspendari din functie, dizolvarea biroului de presa - si pe acelea sub rezerva ca propriul corp de control va ancheta cazul. Dupa care, cu lipsa-i cunoscuta de umor, a inceput sa insire o parte din realizarile ministerului, tanguindu-se ca numai cine nu munceste nu greseste. In acest moment, daca un Parchet National si-ar incepe misiunea Anticoruptie, ar avea un caz gras pe agenda de lucru. Ca sa-l duca la bun sfarsit, sa poata imparti dreptatea, ar avea nevoie de independenta fata de Putere, tocmai ce-i lipseste din conceptie si ceea ce, din pacate, a lipsit si Parchetului General, care s-a sfiit sa rezolve, cu ani in urma, un caz similar, cel al sefului Directiei Forta de Munca - astazi suspendat putin - readus in minister, probabil ca sa refaca filiera, de insusi Marian Sarbu. Contributia pe Asigurarea de Spaga - un CAS demult incetatenit - se plateste aproape peste tot in Romania si mai regulat decat se platesc darile la stat. Si va continua, oricate suprainstitutii, cu denumiri care-ti taie respiratia, s-ar inventa. Cata vreme ministerele nu-si vor indeplini menirea de a face politicile si programele in domeniu, iar tot ce inseamna servicii catre populatie sa functioneze descentralizat, ca sa nu cada in ispita, de la portar la secretar de stat, cat timp organele abilitate tremura cu Codul Penal in mana, obediente Puterii, nu se va schimba nimic in Romania. Imnul Parchetului National Anticoruptie (pentru ca numele institutiei cere un imn) nu va reusi sa acopere larma scandalurilor de coruptie, cate vor mai iesi la iveala intr-o tara in care industria spagii merge de duduie. Pe cand un guvern anticoruptie?