PDL, un joben fără iepure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele caută soluţii pentru a-şi păstra controlul şi asupra Guvernului, şi asupra PDL.

Traian Băsescu a luat PDL la scărmănat, doar-doar va găsi soluţia miraculoasă prin care să păstreze controlul şi asupra guvernării, şi asupra partidului prezidenţial. Şeful statului pleacă de la premise corecte. Guvernul este, în acest moment, la un nivel al încrederii populaţiei de 8,9%, iar Preşedinţia se află la 13,9%, după cum arată Barometrul de Opinie Politică realizat de IMAS. Aceeaşi cercetare relevă că persoanele care ocupă şefia acestor instituţii se situează la cote şi mai joase, Traian Băsescu fiind creditat cu 11,5% încredere, iar Emil Boc situându-se la 8,5%. Este vorba despre procentul persoanelor care au răspuns că au foarte multă şi destul de multă încredere în cei doi, respectiv în instituţiile pe care le reprezintă.

Aici se află motivul pentru care Traian Băsescu a declanşat sarabanda discuţiilor non-stop privind aşa-zisa redobândire a încrederii în actul de guvernare.

Este evident pentru oricine că o ţară nu poate fi condusă de oameni pe care aproximativ 90% din populaţie nu îi mai crede. Soluţia nu este decât una singură, schimbarea Guvernului. În mod firesc, Emil Boc ar fi trebuit să plece fără prea multe discuţii. Dar situaţia este mult mai complicată. Boc este şi preşedintele PDL, un partid în care se dau lupte grele înaintea congresului. Traian Băsescu este direct interesat să nu ajungă la conducere oameni care nu-l ascultă orbeşte. Emil Boc nu mai e bun de premier, dar ar fi bun pentru a rămâne mai departe la şefia PDL, din punctul de vedere al lui Traian Băsescu. Marea problemă a preşedintelui este că, în cazul în care Boc demisionează de la Palatul Victoria, nu va mai avea nicio şansă să fie reales la conducerea PDL. De ce să‑l mai pui acolo din moment ce Boc nu va mai avea nimic de oferit, în afara imaginii sale dezastruoase?

Traian Băsescu are publicul la dispoziţie, are scena, are jobenul, ştie să creeze suspansul, dar nu a găsit încă iepurele. Un premier independent ar fi o soluţie seducătoare, dar numai la prima vedere. În realitate, nici PDL, nici coaliţia majoritară nu ar susţine un tehnocrat. Ar însemna ca partidele aflate la guvernare să încaseze doar ponoasele, iar eventualele beneficii să fie trecute în seama cine ştie cui venetic adus la Palatul Victoria. Până acum, doi tehnocraţi veritabili au ajuns prim-miniştri: Theodor Stolojan, în 1991 şi Mugur Isărescu, în 1999. Amândoi au preluat guvernarea în momente de criză profundă. Prestaţia lor la şefia Executivului le-a asigurat o zestre de popularitate personală de care beneficiază şi în ziua de azi, dar partidele care i-au susţinut nu au avut de cules roade atât de mari.

Cu Boc la Palatul Victoria, şansele recâştigării încrederii în Guvern sunt nule.

Instalarea unui independent nu este realistă din punct de vedere politic. Iar dacă PDL pleacă de la guvernare, nici nu mai are ce spera de la alegerile viitoare. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €