Patriarhia: Biserica Ortodoxă Română, ca orice alt cult religios din România, plăteşte impozite conform legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhia: Niciun stat democratic prin reprezentaţii săi înţelepţi nu-şi sufocă fiscal  partenerii sociali cei mai fideli, precum cultele religioase FOTO Shutterstock

Biserica Ortodoxă, ca orice alt cult religios din România, plăteşte impozite conform legii, iar ştirile de tipul „Biserica nu plăteşte impozite” sunt false, a transmis, miercuri, biroul de presă al BOR.

„În esenţă este vorba despre raportul stat - culte religioase, nu doar despre raportul stat - BOR. Acest raport este perfect fundamentat constituţional. Biserica Ortodoxă, ca orice alt cult religios din România, plăteşte impozite conform legii. Singurele venituri ale cultelor religioase din Romania care sunt scutite de impozitare sunt doar cele provenite din vânzarea obiectelor & cărţilor de cult şi cele provenite din contribuţii (nu taxe!) pentru anumite servicii religioase, care NU sunt activităţi comerciale. Fondurile provenite din aceste surse, menite să sprijine autofinanţarea (la fel de reală ca finanţarea parţială de la stat), rămân exclusiv în circuitul intern şi sunt reinvestite în întreţinerea şi repararea lăcaşurilor de cult, precum şi în ampla operă caritabilă cu enorme beneficii pentru comunitate”, transmite Patriarhia într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Potrivit Patriarhiei Române, cultele religioase au un statut fiscal similar cu al ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor, universităţilor, adică „fondurile care circulă în interiorul organizaţiei sunt menite să consolideze organizaţia şi să înlesnească buna ei funcţionare”. 

„Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozit pe clădiri şi terenuri aflate în folosinţă, pe salariile angajaţilor (personal clerical şi neclerical), precum şi pe orice venit obţinut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcţionate către opere social-filantropice, religioase, educaţionale şi culturale”, precizează sursa citată.

Patriarhia Română atrage subliniază că ştirile de tipul „Biserica nu plăteşte impozite” sunt false.

„În spaţiul public, ştirile de tipul „Biserica nu plăteşte impozite” (o temă neacoperită de realitate, deci un neadevăr), ignoră o uriaşă evidenţă formulabilă onest astfel: statul(!), din raţiuni bine gândite, nu impozitează Biserica/ cultele religioase în legătură strictă cu obiectele & cărţile lor de cult şi contribuţiile benevole ale credincioşilor, venituri reinvestite în activităţi menite să susţină bisericile şi activităţile sociale ale acestora profund benefice pentru societate. Ştirea falsă că Biserica nu ar plăti impozite transferă astfel nedrept asupra Bisericii mandatul exclusiv al statului însuşi, în acest caz monopolul acestuia asupra fiscalităţii”, menţionează sursa citată.

Conform Patriarhiei „niciun stat democratic prin reprezentaţii săi înţelepţi nu-şi sufocă fiscal  partenerii sociali cei mai fideli, precum cultele religioase, a căror calitate morală a fost probată concret şi consistent în perioade de criză socială, aşa cum a fost şi cea de pandemie, perioadă de doi ani în care numai BOR a contribuit social-filantropic inclusiv la ajutarea persoanelor şi instituţiilor medicale afectate de pandemie cu o sumă de peste 80 de milioane de euro. 

Relaţia raţională stat - culte religioase reflectă astfel relaţia statului democratic cu proprii săi cetăţeni, în primul rând cu cei mai implicaţi civic dintre aceştia”, precizează sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”