Parcul George Ioanid
0Aparent, multe din colţurile Bucureştilor trăiesc în afara istoriei cunoscute. Aceasta ar fi şi povestea "Grădinii George Ioanid", devenită într-un târziu "Parcul Ioanid" şi redenumită
Aparent, multe din colţurile Bucureştilor trăiesc în afara istoriei cunoscute. Aceasta ar fi şi povestea "Grădinii George Ioanid", devenită într-un târziu "Parcul Ioanid" şi redenumită fără motiv şi total nepotrivit "Parcul Ion Voicu". Acest petic de parc era în vechime cu mult mai mare. La începutul secolului al XIX-lea forma, împreună cu Parcul Icoanei, o zonă în mare parte împădurită, cu băltace adânci, izvoare subterane - de aici izvora Bucureştioara, afluent al Dâmboviţei. Terenul era pe alocuri abrupt, iar "îmblânzirea" lui s-a produs treptat, cu mari eforturi, începând cu 1870. Peste puţină vreme avea să dispară şi Bucureştioara.
Dacă Parcul Icoanei a fost destinat plimbării publicului, o parte din această zonă se afla în proprietatea familiei Ioanid, care şi-a amenajat aici o grădină. Aceasta, până la mijlocul secolului al XIX-lea, era mult mai întinsă peste strada Polonă şi devenise renumită pentru mult căutatele trufandale. Peste 50 de ani, către 1905, o mare parte din grădină era deja lotizată şi vândută noilor proprietari care se mutaseră pe strada Polonă şi prin împrejurimi. Dar şi la 1905, George Ioanid, probabil ultimul proprietar al grădinii, avea o foarte înfloritoare afacere cu pomi roditori altoiţi, plante ornamentale şi felurite flori pentru buchete, glastre, jardiniere, dar şi seminţe de flori. Ca orice afacere care se respectă, Grădina George Ioanid avea un catalog (foto) cu toate speciile care puteau fi cumpărate.