Pagina cititorului: „Un ziar cu informaţii utile, din toate domeniile“
0Gălăţeanca Pachela Vişan (55 de ani) ne-a mărturisit că nu are un venit foarte mare şi că la orice ar putea renunţa din cauza crizei, dar nu şi la „Adevărul".
„Este un ziar foarte interesant. Ne oferă informaţii utile, din toate domeniile. Din «Adevărul» aflăm tot ceea ce este important în ţară. În ultimul an mi-a plăcut şi faptul că am citit des multe lucruri şi despre Galaţi, ceea ce nu prea se întâmpla în anii trecuţi. Este important că nu aveţi politică multă în ziar, ci cazuri care îi interesează pe oameni", spune Pachela Vişan, căreia îi place în mod deosebit a doua secţiune a ziarului. Ea spune că a făcut o adevărată pasiune şi pentru colecţiile de cărţi difuzate împreună cu ziarul. Astfel că nepoţilor le va lăsa o „moştenire culturală".
Sub un scut de praştii
Nu ştiu cum se face, dar de când cu nebunia asta declanşată de dezvăluirile WikiLeaks, România şi bravii săi conducători postdecembrişti au intrat într-un vârtej ameţitor de uluitoare situaţii, care i-au băgat pe români în fel de fel de gânduri. Precum posibilul/ probabilul război cu imperiul muscălesc pe chestia Transnistriei, preşedintele în funcţiune la Cotroceni plângându-se, înspăimântat până la paranoia de această perspectivă, fostului ambasador al SUA la Bucureşti, mister Taubman, şi unui puternic senator din Congresul de la Washington (n.n. - aşa s-a spus la WikiLeaks). Şi de atunci şi până la această oră ne-a intrat spaima în oase, în „cuget şi-n simţiri". Mai ales că de vreo câteva secole încoace convieţuirea noastră geopolitică cu Sankt-Petersburgul/ Kremlinul a fost una cu năbădăi şi ameninţări aproape letale.
Ce-or fi înţeles ex-ambasadorul şi senatorul nu este chiar treaba lor, dar nu este niciun secret pentru poporul de rând că între Bucureşti şi Moscova există o stare de indispoziţie care, uneori, îmbracă zalele furiei războinice. Precizez: cu deosebire din partea Kremlinului, pentru că, după 1990, Bucureştiului îi pasă făţiş, fie şi de se mai bâlbâie, de soarta celor peste patru milioane de români din Republica Moldova. Însă, cum România - conform mărturisirii preşedintelui nostru - nu mai dispune decât de vreo câteva batalioane de „praştii cu rază lungă de acţiune", mira-m-aş să facă faţă 24 de ore unui atac, fie şi într-o doară, al colosalului imperiu de la soare-răsare de Nistru. Aşa că despre ce vorbim? Românii nu prea au habar pentru că nimeni nu le spune nimic. Cu praştii sau fără, chiar dacă am face ciocu' mic, foştii „fraţi mai mari socialişti" tot n-or să ne privească - mai ales că suntem vârâţi în NATO şi UE - cu ochi blânzi. Ce-o fi ştiind preşedintele şi noi nu? Iată întrebarea întrebărilor. Dr. George Coandă