Pagina cititorului: „Scrieţi mai multe cronici!“
0Pentru domeniul avocaturii, Constantin Vişinescu (91 de ani) este o veritabilă enciclopedie de informaţie, istorie şi competenţe, deşi mulţi l-ar numi chiar patriarhul avocaturii româneşti. El l-a apărat pe scriitorul Vasile Voiculescu într-un proces în care era acuzat de uneltire împotriva noii ordini instaurate de comunişti.
Abonatul nostru nu este străin de meseria de jurnalist. El a publicat în multe gazete şi ştie să facă o radiografie a unui ziar în funcţie de cerinţele publicului. „E foarte bun ziarul, e divers, deşi diversitatea nu înseamnă întotdeauna atracţie. Singura recomandare pe care v-o fac este să publicaţi mai multe cronici, fie că sunt de teatru sau de cinematografie, fie judiciare. Omul, când cumpără un ziar, îl cumpără şi pentru cronici. Vă aduc aminte că, pe vremuri, «Adevărul literar şi artistic» rivaliza «Universul literar». Pe atunci erau condeieri de forţă precum Saşa Pană şi alţi avangardişti".
Rubrica „Dosar" a „Adevărului" de ieri despre fenomenul prostituţiei în România i-a reamintit avocatului Constantin Vişinescu de propunerea, din 1922, a ţărănistului Grigore Trancu-Iaşi de legalizare a celei mai vechi meserii.
Editorialul cititorului: Sinecura Revoluţiei
Din capul locului declar că nu sunt un fan al guvernării Boc. Dar ştiu să mă obiectivez faţă de măsuri raţionale. Cum ar fi tăierea indemnizaţiilor fabuloase şi sfidătoare pe care le încasează aşa-zişii revoluţionari. Că vor beneficia prioritar răniţii (autentici) şi urmaşii celor ucişi în revoluţie mi se pare şi moral, şi justificat. Dar nu are nicio justificare a fi miluiţi hăulitorii şi devalizatorii după fuga cuplului Ceauşescu, ba chiar şi foşti miliţieni şi securişti sau militari care s-au aflat sub arme.
Amintesc un fapt care ţine acum de istorie şi de istoria mea personală. În noaptea de 23 decembrie '89, cel dintâi ziar din provincie înfăţişat de Televiziunea Română Liberă în jurul orei 2.00-2.30 a fost „Dâmboviţa liberă", după ziarul bucureştean „Libertatea". Am fost unul dintre iniţiatori şi responsabilul primelor sale numere. Păstrez şi astăzi exemplarul din primul număr pe care am dat „Bun de tipar". Sala de şedinţe a ziarului fusese invadată în 22 decembrie, spre seară, de indivizi ciudaţi şi care, când a început să se tragă înspre redacţie, au dat... bir cu fugiţii. Nu au făcut gestul de curaj de a se solidariza cu echipa care a editat „Dâmboviţa liberă". Post factum, unii dintre aceşti „revoluţionari" care au aplicat străvechea tactică „fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă" au devenit beneficiari ai certificatului de „luptător" şi ai fabuloasei indemnizaţii. Eu, unul, nu am cerut nimic, nici certificat de revoluţionar, nici indemnizaţie, cu toate că, a doua zi, dacă ar fi fost să revină Ceauşescu la cârma partidului şi a ţării - ne aflat sub teroarea „stării de necesitate" -, aş fi fost oale şi ulcele. Nu m-am gândit nicio clipă la cine ştie ce grase sinecuri. Am simţit că este o datorie de conştiinţă. Dr. George Coandă