Pagina cititorului: „Mai multe interviuri cu oameni culţi!“

Mirel Oltean, 42 de ani, fost militar, spune că „Adevărul“ este cea mai obiectivă publicaţie de pe piaţă şi că apreciază mult paginile de educaţie şi de cultură.

 „Aceste domenii sunt primordiale pentru un om. Există atâtea cărţi de bucate care te învaţă cum să găteşti, dar aproape niciuna nu-ţi spune cum să foloseşti corect tacâmurile".

Este de părere că fotbalul ocupă prea mult spaţiu în ziar. Ar fi încântat dacă balanţa ar înclina şi către tenis sau şah: „Interviuri cu oameni din educaţie, cultură sau sport, iată ce m-ar încălzi că sunt român".

„Îmi place că ziarul nu se concentrează doar pe politică. Aş prefera, oricum, să fie evidenţiaţi politicienii independenţi, nu cei care au în spate un partid. Aceştia vin în faţă cu propria bucătărie, cu valorile sale personale, nu cu susţinerea şi convingerile partidului", a mai spus Mirel Oltean.

Editorialul cititorului: Responsabilitate socială?

"A spune că orice companie are o „responsabilitate socială", alta decât aceea de a face profit şi de a-şi servi cel mai bine scopul pentru care a fost înfiinţată, este nu doar o greşeală, susţine Milton Friedman, dar şi o asumpţie lipsită de sens. Pentru că responsabilitatea este un concept operaţional ce implică o conştiinţă, deci trebuie atribuită unei persoane. Aceeaşi responsabilitate, spune el,  se manifestă faţă de cineva. Or, în contextul CSR (corporate social responsability), responsabilitatea este a unei companii faţă de societate sau faţă de comunitate, măsurile responsabile fiind dictate de guvernul unui stat, deci de aparatul de coerciţie, în funcţie de agenda economică, socială sau politică a acestuia. Aceste măsuri nu sunt doar incoerente cu principiul liberii întreprinderi, dar sunt deopotrivă coercitive şi pot conduce în timp la o egalizare de tip socialist a societăţii, în care binele comun primează binelui individual, întrucât „binele unuia este răul celuilalt".

Plecând de la întrebarea cine este acela care ar trebui să îşi asume responsabilitatea socială, de vreme ce am stabilit că, în sine, o companie nu îşi poate asuma o responsabilitate, nefiind o persoană, Milton Friedman pune în lumină numai problema corporaţiilor, conduse prin delegaţi, şi nu a proprietarilor de companii care se află la cârma acestora. Astfel, singura responsabilitate a directorului executiv este aceea de a conduce respectiva corporaţie în acord cu dorinţele angajatorilor săi, „respectând deopotrivă legea şi codurile eticii". Orice altă responsabilitate socială şi-ar asuma un director executiv, nu o poate face decât în nume propriu, şi nu în numele companiei pe care o conduce; pentru că orice impunere de taxe pentru strângerea unei sume de bani în vederea rezolvării unei probleme cu care se confruntă societatea sau comunitatea, şi nu însăşi compania, este o măsură luată în detrimentul angajatorilor săi sau a angajaţilor săi, cele două entităţi faţă de care ar trebui să fie loial."  Alin Ierbiceanu