Pagina cititorului: „Enciclopediile pentru copii sunt utile“

Educatoarea Maria Cojocaru (56 de ani) din Ploieşti este pasionată de artă. De aceea nu a putut rezista să nu colecţioneze albumele cu pictori distribuite împreună cu ziarul „Adevărul", seria cu muzee, dar şi enciclopediile pentru copii.

„M-am gândit că aceste colecţii vor avea un efect deosebit asupra copiilor. Chiar dacă ei sunt micuţi şi nu înţeleg mare lucru, în momentul în care le arătam tablouri ale pictorilor renumiţi, deveneau dintr-odată curioşi şi erau  ca albinele la stupul de miere. Nici nu apucam să răspund la toate întrebările pe care le puneau", spune femeia.

Cei mici sunt captivaţi de enciclopediile colorate de la ziarul „Adevărul". „Sunt reuşite aceste exemplare, iar copiii sunt atraşi în primul rând de pozele viu colorate şi expresive. Mă folosesc de aceste enciclopedii la diferite ore, pentru a le îmbogăţi cultura micuţilor", mai spune Maria Cojocaru.

Cultura revoltei

Revolta studenţilor de la Facultatea de Istorie din Bucureşti şi rebeliunea liberală de la Prahova sunt două întâmplări consumate în ultimele zile pe scena publică românească, aparent fără prea mare ecou şi totuşi destul de importante din punct de vedere al culturii revoltei atât de mult discutate în ultimul timp la români.

Modestă şi chiar fără motivaţii profunde (mă aşteptam la revendicări serioase şi bine formulate), revolta studenţilor nu poate fi trecută cu vederea, pentru că în spatele ei se simte nemulţumirea reală şi justificată a tinerei generaţii, care nu-şi mai găseşte locul în propria ţară, o nemulţumire care se regăseşte în toate păturile sociale. Prin gestul lor, studenţii de la istorie au readus în prim-plan tipul revoltei haotice, care a însemnat, de fapt, scânteia Revoluţiei din '89 şi încă un semnal în urma căruia societatea ar trebui să conştientizeze că are probleme care cer soluţii rapide şi reale.

De cealaltă parte a baricadei sociale, rebeliunea liberală de la PNL Prahova a adus importante frământări în partidul condus de Crin Antonescu şi, în cele din urmă, decapitarea cumetriei politice instituite de liderul prahovean, ceea ce poate fi un prim pas important înspre însănătoşirea clasei politice de jos în sus. Prea puţin dispuşi să mai înghită anumite grupări care se pupau pe din dos cu puterea portocalie pentru privilegii mărunte, liberalii prahoveni au cerut conducerii centrale demiterea şefului lor, care în cele din urmă a fost nevoit să renunţe la funcţie sub presiunea majorităţii.

Chiar dacă sunt situate în planuri sociale diferite, revolta studenţilor şi rebeliunea liberală au un numitor comun - nevoia de a protesta în faţa nedreptăţii şi a nonvalorii - care, privit la adevărata lui valoare, fără interpretări şi suspiciuni, ne dă speranţe pentru o viitoare societate normală.  Florin Frăţilă