Pagina cititorului: „Domeniul economic este de interes“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reşiţeanul Teodor Butuza are 54 de ani şi este inginer. „Încă din copilărie mi-a plăcut să citesc. Cu timpul am dezvoltat această pasiune, iar biblioteca noastră conţine acum multe volume.

Pentru că anii şi-au pus amprenta pe majoritatea cărţilor, chiar am fost încântat când am văzut că am ocazia să-mi reînnoiesc biblioteca din oferta «Adevărul»", a spus Teodor Butuza. Bărbatul mărturiseşte că cele mai interesante sunt articolele economice: „Acest subiect mă interesează mult, deoarece fiul meu, Lucian, s-a angajat recent, iar schimbările la nivel naţional îl afectează şi pe el. Astfel, pot să-i dau sfaturi pentru că urmăresc în ziar tot ce ţine de partea economică". Teodor şi-ar dori să citească mai mult despre mari descoperiri ale lumii: „Sunt pasionat de acest lucru şi într-un fel mă face să uit de problemele cotidiene".

Aspectul politic actual este deplorabil

Poporul român, ca şi celelalte comunităţi locuitoare ale planetei au avut destulă răbdare pentru a explora aproape toate ideile şi programele politico-sociale imaginabile şi modul cum au fost aplicate în practică, în speranţa de a găsi cea mai bună formulă, care să aducă bunăstarea oamenilor şi progresele culturale şi civile de guvernare.

Istoriceşte s-a început cu organizarea primitivă a grupurilor etnice, trecându-se la guvernarea voievodală şi feudală, apoi la cea naţională. Sunt cunoscuţi domnitori pe domenii limitate, care au dat rezultate mai mult sau mai puţin satisfăcătoare. Apoi au venit prinţi şi regi, preşedinţi de naţiuni şi conducători militari şi dictatori. Mulţi dintre aceştia au avut intenţii bune, dar cei mai mulţi au demonstrat că interesele personale ori orgoliile exacerbate au deteriorat mult sistemele, care, la nivel teoretic, păruseră satisfăcătoare.

Evoluţia acestor criterii de organizare a politicii a dus evident la un colaps civic şi la abuzuri nemăsurate, creând un adevărat haos social. În prezent, chiar la scară mondială se studiază noi proiecte politice pentru găsirea unei modalităţi de identificare cu nevoile populaţiilor şi progresului autentic cultural şi etnic al societăţii. Petre Mande

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul