Pacienţii transplantaţi pulmonar la Viena, asiguraţi că vor continua tratamentul în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordinul de ministru care prevedea decontarea procedurilor medicale privind transplantul pulmonar de către statul român la clinica AKH din Viena pacienţilor care au făcut transplant pulmonar la această unitate va fi modificat, anunţă Ministerul Sănătăţii.

În prezent, legislaţia arată că pacienţilor români nu li se mai acceptă decontarea acestor servicii la unitatea medicală din Austria.

„Am avut parte de toată deschiderea de care aveam nevoie din partea doamnei ministru Sorina Pintea. Am primit toate asigurările necesare - în decurs de maxim două luni ni se vor rezolva problemele în ceea ce priveşte medicaţia imunosupresoarelor, continuarea controalelor la Clinica AKH Viena unde am făcut transplantul şi modificarea Ordinului 50 care nu mai este în conformitate cu problemele de ordin actual. Din toate asigurările primite din partea doamnei ministru, vom continua (n.r. - tratamentul în străinătate)”, a explicat Gheorghe Cernătoiu, unul din pacienţii care au beneficiat de transplant pulmonar, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că va restructura Agenţia Naţională de Transplant.

„Pot să vă spun doar că am gândit un plan de restructurare a Agenţiei Naţionale de Transplant. (...) Cu siguranţă trebuie restructurată. În primul rând, este vorba şi de transparentizarea procedurilor, de tot ceea ce se întâmplă acolo. Nu vreau să acuz pe nimeni, nu am acuzat niciodată, vreau doar ca lucrurile să meargă mult mai bine”, a afirmat Pintea, la sediul Ministerului Sănătăţii.

Oficialul susţine că a discutat şi cu reprezentanţii Eurotransplant în vederea reluării negocierilor privind afilierea României la această organizaţie.

„Am discutat şi cu cei de la Eurotransplant, am avut săptămâna trecută discuţii cu ei. Putem relua negocierile pentru că avem totuşi pacienţi mulţi pe listele de aşteptare. (...) Sunt mai multe organizaţii gen Eurotransplant în Europa şi fiecare are o cotizaţie anuală. Pe de altă parte, este foarte bine că s-a început transplantul pulmonar în România, este foarte important, este un mare pas înainte, spun eu, pentru că trebuia să facem şi asta", a susţinut ministrul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană