Pacienţii cu hepatită şi adolescenţii vor beneficia de tratament fără interferon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul CNAS, Roxana Radu, a anunţat că începând cu noul contract cost-volum vor beneficia de tratamentul fără interferon şi pacienţii care au fibroză F0, adică cei cu hepatită în fază incipientă şi că începând cu acest an vor primi tratament şi adolescenţii cu vârste între 12 şi 18 ani, informează mediafax.ro.

„Este ceea ce ne-am propus încă din anul 2015, atunci părea că o să dureze mult până o să ajungem la această fază, dar iată că am ajuns”, a declarat Roxana Radu, conform mediafax.ro

Reprezentantul CNAS a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment şi faptul că începând cu acest an, acces la tratament vor mai avea acces şi copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, dar şi pacienţii care nu au răspuns la tratament cu terapiile cu antiviralele cu acţiune directă.

Roxana Radu a concluzionat spunând că se fac eforturi serioase de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru a nu exista nicio pauză între actualul contract şi începerea noului contract. Actualul contract cost-volum va expira la sfârşitul lunii august.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete