Osemintele Reginei Elena vor fi aduse din Elveţia şi vor fi înhumate la Curtea de Argeş. Se vor organiza funeralii naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, a decis aducerea rămăşiţelor pământeşti ale bunicii sale, Regina Elena, la Curtea de Argeş, unde vor fi înhumate în Noua Catedrală Arhiepiscopală, pe 19 octombrie. Potrivit ştiriletvr.ro, vor fi organizate funeralii naţionale, iar Regina Mamă Elena va fi înmormântată alături de fiul său, Regele Mihai.

Elena este singura regină a României înmormântată în afara ţării, la cimitirul din Lausanne, Elveţia.

Prin aducerea osemintelor se va îndeplini dorinţa Regelui Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa, informează Familia Regală. 

Regina-Mamă Elena a României

La 3 mai 1896, a venit pe lume, la Palatul Tatoi, lângă Atena, Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei).

A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit Regina-mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel