ORA DE IARNĂ 2015. În noaptea de sâmbătă spre duminică ne dăm ceasurile înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va trece la ora de iarnă în noaptea dintre 24 octombrie şi 25 octombrie, astfel că sâmbătă spre duminică, va trebui să dăm ceasurile înapoi cu o oră. Mai exact ora 4 urmează să devină ora 3, iar astfel, ziua de duminică, 25 octombrie, va fi cea mai lungă zi a anului 2015.

Potrivit specialiştilor, trecerea la ora de iarnă poate influenţa apariţia unor stări de depresie, ea fiind corelată direct cu sursa de lumină de la soare. Totodată, psihologii spun că ora de iarnă creşte stresul şi anxietatea, din cauza întunericului. Pentru ca procesul de acomodare să fie mai rapid, este necesară respectarea orarului de somn, consumul de fructe şi legume, precum şi mişcarea zilnică.

Pentru cei care resimt puternic trecerea la ora de iarnă apar tulburări de somn, scăderea poftei de mâncare şi a capacităţii de muncă. De asemenea, ei acuză un nivel de concentrare scăzut.

Când se schimba ora în trecut

Cel care a gandit prima dată ca posibilă introducerea acestui tip de orar convenţional a fost neo - zeelandezul George Vernon Hudson, în 1898.

Ora de iarnă a fost instaurată în România în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal român".

Trecerea la ora de iarnă nu se aplică peste tot. Din toamna anului 2011, Rusia a renunţat la acest sistem, pe motiv că "schimbarea orei de două ori pe an este un lucru nociv la adresa sănătăţii oamenilor şi provoacă stres".

Pe aceeaşi temă:

Dăm ceasurile înapoi cu o oră. Poveşti cu schimbarea orei

VIDEO Cât de mult te poate schimba o oră în plus de somn pe noapte. De ce nu poţi recupera în weekend

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată