Omul care trăieşte cu inima „în geantă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Iorga (20 de ani) a suferit recent o operaţie în străinătate, iar acum trăieşte cu ajutorul unei inimi artificiale.

La 16 ani, când alţi copii se bucură de viaţa de licean, Dumitru a fost diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă, hipertensiune pulmonară venoarterială severă şi insuficienţă cardiacă.

Din acel moment a început o luptă disperată pentru supravieţuire. În urmă cu câteva luni a primit de la Ministerul Sănătăţii 113.000 de euro pentru a pleca de urgenţă în Germania, unde a şi fost operat.

Acum, viaţa lui Dumitru depinde în totalitate de o pompă cardiacă, adică de o inimă artficială şi de un minicomputer cu baterii, pe care‑l poartă în permanenţă cu el, într-o gentuţă, şi care controlează şi indică parametrii de funcţionare ai pompei cardiace. „Înainte nu puteam merge absolut deloc.

Oboseam şi simţeam dureri în piept imediat după ce mă ridicam. Stăteam numai în scaun cu rotile, dar mă împingea altcineva. Eu nu puteam să-l urnesc. Acum pot să şi alerg!", spune cu zâmbetul pe buze Dumitru Iorga. Tânărul trebuie să aibă în permanenţă la el geanta în care se află computerul şi bateriile „inimii". 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul