OMS avertizează că riscăm să avem parte şi de alte pandemii în viitor dacă nu învăţăm nimic din această criză care s-a abătut peste întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan, a vorbit despre riscurile pe care ni le asumăm dacă nu învăţăm din actuala criză de coronavirus, care a afectat întreaga lume în 2020.

Mike Ryan a lansat un avertisment cu privire la amnezia care se abate asupra lumi după orice nenorocire şi care poate duce la apariţia altor pandemii în viitor, relatează Digi24.

„Am văzut amnezia care pare să coboare asupra lumii după un eveniment traumatic, iar acest lucru este de înţeles”, a declarat Mike Ryan într-o conferinţă de presă din Geneva.

„Dar, dacă o vom face din nou, aşa cum am făcut după SARS, aşa cum am făcut după H5N1, aşa cum am făcut după pandemia de H1N1, dacă vom continua să ignorăm realităţile a ceea ce patogeni noi şi periculoşi pot face civilizaţiei noastre, atunci este probabil că vom trăi din nou acelaşi lucru sau chiar mai rău în timpul vieţilor noastre”, este semnalul de alarmă tras de Mike Ryan.

Mike Ryan a criticat statele dezvoltate care au gestionat nepotrivit sistemele de sănătate, iar omenirea plăteşte acum un preţ scump.

„În nord, din cauza modelului de costuri pentru sistemele de sănătate, noi ne-am proiectat sistemele de sănătate să fie livrate la eficienţă de 95%, 98%, 100%. Este aproape ca un model de companie aeriană low-cost pentru furnizarea de servicii de sănătate Ei bine, acum plătim un preţ pentru aceasta, neavând acea capacitate suplimentară în sistem - considerând sănătatea ca pe un centru de costuri, considerând sănătatea ca pe o scurgere de resurse pe seama dezvoltării, ca trăgând înapoi economia, şi trebuie să regândim ce înseamnă aceasta”, a precizat Mike Ryan.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi