Omar Hayssam susţine că a decis să plece printr-un acord cu "câteva autorităţi române"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omar Hayssam i-a spus fratelui său Samir , într-o scrisoare trimisă prin Violeta Pârvan, în 2006, aflată la dosarul fugii sale că, din cauza presiunilor, a decis să plece din România "cu

Omar Hayssam i-a spus fratelui său Samir , într-o scrisoare trimisă prin Violeta Pârvan, în 2006, aflată la dosarul fugii sale că, din cauza presiunilor, a decis să plece din România "cu acordul câtorva autorităţi române pe o cale liberă şi sigură spre Beirut".

Omar Hayssam semnează scrisoarea cu "Abu Khaled", nume pe care l-a folosit şi în scrisorile pe care le trimitea din închisoare către familia sa. Fratele lui Hayssam, Samir a spus în faţa anchetatorilor că este sigur că scrisoarea este scrisă de fratele său şi că i-a trimis-o prin Violeta Pârvan (n.n. concubina lui Omar Hayssam). "Am vorbit cu fratele meu la telefon şi mi-a spus că o prietenă de a sa, care se numeşte Violeta, îmi va aduce scrisoarea şi un mesaj codat", a susţinut Samir în faţa anchetatorilor.

Mai mult, Hayssam susţine în scrisoare, care se află la dosarul privind fuga sa, că i s-ar fi cerut să denunţe personalităţi politice din România din Partidul Liberal şi din PSD. "Nu pot să mă mişc deloc, deoarece sunt în urmărit în permanenţă de serviciile secrete române, iar procurorul face presiuni foarte puternice asupra mea, pentru a le da informaţii despre câteva personalităţi politice din România din Partidul Liberal şi din PSD. Eu am informaţii sigure că dacă nu voi colabora cu ei mă vor trimite iar la închisoare. De aceea am decis să plec din România, printr-un acord cu câteva autorităţi române, pe o cale liberă şi sigură spre Beirut. De aceea voi pleca în Liban peste câteva zile şi vă rog să îmi pregătiţi o sumă de bani pentru că voi avea nevoie de ei când voi ajunge acolo", se arată în scrisoarea pe care Hayssam i-a trimis-o lui Samir.

Omar Hayssam îi cere fratelui său Samir prin scrisoare să aibă grijă de Violeta Pârvan. "Te rog să fii atent cu acea persoană care aduce această scrisoare pentru că ea este foarte importantă pentru mine", scrie Hayssam.