O simplă adeverinţă...

Sunt colonel de infanterie în retragere şi am vârsta de aproape 88 de ani. şcoala militară de infanterie activi am absolvit-o la 10 mai 1941, şi la 22 iunie acelaşi an am plecat pe front, unde

Sunt colonel de infanterie în retragere şi am vârsta de aproape 88 de ani. şcoala militară de infanterie activi am absolvit-o la 10 mai 1941, şi la 22 iunie acelaşi an am plecat pe front, unde am luptat în diferite regimente ca ofiţer activ, sublocotenent şi locotenent, până la 25 februarie 1945, când am fost rănit grav în Cehoslovacia. După spitalizare, am fost clasat ca invalid de război, avansat la gradul de căpitan şi apoi pensionat ca invalid de război, cu gradul de maior, la 1 septembrie 1947, când am fost trecut în rezervă. Pensionar de invaliditate fiind, am urmat şi absolvit Facultatea de ştiinţe Juridice din Bucureşti. Am fost repartizat de către comisia guvernamentală de repartiţii să lucrez ca magistrat în municipiul Arad. Nu am fost acceptat să lucrez acolo, pentru că nu eram membru de partid. Cum nici în colegiul avocaţilor n-am fost primit, iar cu pensia de invalid de război nu se putea trăi, am fost nevoit să lucrez pe unde găseam, prin întreprinderi, care n-aveau nimic cu profesia mea de jurist. Am lucrat astfel până la vârsta de 62 de ani, când am ieşit la pensie de bătrâneţe.
De ce am prezentat atâtea amănunte care, poate, pentru unii nu prezintă interes? Am făcut-o însă pentru a se înţelege mai bine mesajul celor ce voi scrie în continuare. Cu atât mai mult cu cât în situaţia mea sunt mulţi asemenea năpăstuiţi ai sorţii. Cum pentru recalcularea pensiei aveam nevoie de câştigurile băneşti din perioada 1941/1947, cât am fost ofiţer în armată, m-am adresat în acest scop Ministerului Apărării Naţionale, respectiv unităţii din Piteşti a acestei instituţii care gestionează arhivele militare. Mai ales că, la recalculare, Casa de Pensii Arad mi-a trecut pentru această perioadă 166 lei, salariul minim pe economie în acea vreme. Or, cine poate crede că solda unui ofiţer cu gradele pe care le-am avut era echivalentă cu salariul minim pe economie? Au trecut nouă luni, şi de la unitatea M.Ap.N. din Piteşti nu am primit niciun semn. Nici eu, nici alţii care au solicitat adeverinţe de acolo. Acestea ar fi, oare, mulţumirile că am sângerat pe front? Se aşteaptă, probabil, să mor ca să scape de o corvoadă. Ca să nu mai vorbim şi de altă aberaţie creată la recalcularea pensiilor, când, pentru mii de oameni, care n-au avut veniturile salariale înscrise în carnetul de muncă şi nici n-au avut cum să producă adeverinţe de la foste locuri de muncă, nu li s-a acordat niciun leu în plus la pensie.
Aurel Mistoiu,Calea Romanilor 39, Arad