„O să primiți strict ce meritați”. Un medic spune că pacienții săi sunt „o grămadă de țărani cocliți și analfabeți” pentru că vin la Urgențe degeaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic de la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea și-a amenințat pacienții, pe Facebook, fiind nemulțumit că aceștia se prezintă la UPU pentru probleme care nu au legătură cu urgențele medicale.

Medicul Sorin Alexandru Foto: Ziarul de Vâlcea

Medicul Sorin Alexandru, de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalul Județean de Urgență Vâlcea,  a transmis un mesaj extrem de dur, folosind un limbaj agresiv și ofensator, la adresa unora dintre pacienții unității sanitare.

Vâlcea - un oraș și un județ cu o grămadă de țărani cocliți și analfabeți, la care se umflă placajul pe ei cum că au drepturi, că nu sunt tratați corect în spitale, dar majoritatea din cei care fac scandal pe facebook (că de-aia s-a dat bâta-n mână la maimuțe) nu sunt în stare să țină un stilou în mână, dar să mai și scrie corect gramatical. Și nu doar corect gramatical, dar nu înțelegi o frază scrisă de ei, nici măcar nu sunt în stare să o ducă până la capăt. Ei plătesc medicii... Plătiți pe p***a mă-tii, bă!!! Toți neterminații... La câtă cerneală ați băut și cât câștigați voi, ar muri dreaq medicii de foame, idioților!!!”, a scris medicul, pe Facebook, potrivit News.ro.

Amenințarea medicului

Medicul își amenință pacienții, pe care îi descrie ca fiind „neica nimeni” sau „niște milogi ordinari”, că „o să primiți de acum încolo când veniți în UPU strict ce meritați”.

Niște neica nimeni care nu știu decât să invoce «pe Rădulescu» (nr. Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea). Băi, dobitocilor, are și omul ăla probleme importante de rezolvat, nu să stea la cheremul tuturor idioților ca voi, analfabeți și nesimțiți, să va oblojească vouă frustrările neputinței și a ratării vieții personale!!! Că veniți în UPU toată ziua ca niște milogi ordinari pentru probleme care nu au nicio legătură cu urgență medicală. Sictir! O să primiți de acum încolo când veniți în UPU strict ce meritați!!!”, a mai precizat medicul.

Medicul recunoaște că el a scris mesajul

 Limbajul agresiv și ofensator folosit de Sorin Alexandru a stârnit indignare în rândul oamenilor.

Sorin Alexandru recunoaște că mesajul îi aparține și spune că s-a adresat acelor oameni „cu lipsă de cultură medicală și probabil și de cultură generală”, care stau și înjură pe Facebook. 

Ideea este că veșnic suntem bălăcăriți, toți medicii din spital, nu numai în UPU. Noi mai mult, că suntem primii, la poartă, cum se spune, dar toți medicii sunt denigrați: că toată lumea este șpăgară, sunt nenorociți, omoară oameni în spital. E ceva ce nu se mai poate accepta, totuși. Nu pierdem nopți în șir să facem ce trebuie și apoi să fim înjurați permanent de un grup. E un grup de oameni. Ne înjură zilnic, ne bălăcăresc, ne fac ca la ușa cortului. Critica este bună, dar ce fac acești oameni (pe rețeaua de socializare – n.r.) nu e critică”, a spus medicul Sorin Alexandru, potrivit News.ro.


Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete