O mineriadă uitată: cea din 24-28 septembrie 1991 (I)
0Minerii au mai descins la Bucureşti şi la 29 ianuarie 1990, şi la 18 februarie 1990.
Se vor împlini, nu peste puţin timp, 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente ale tulburei perioade postdecembriste: Mineriada din 24- 28 septembrie 1991. Timp de patru zile, de la plecarea din Valea Jiului şi până la părăsirea Bucureştiului, între 24 şi 28 septembrie 1991, Armata Mutrelor Negre, cum le-au zis francezii minerilor, aflată sub comanda lui Miron Cozma, se dedă în ţară şi mai ales în Bucureşti la acte pe care azi, după alte evenimente asemănătoare petrecute în alte locuri ale lumii, le-am putea denumi, fără riscul de-a greşi: acte teroriste. Instigaţi de structuri obscure şi incitaţi de Miron Cozma, minerii se urcă în garnituri de tren deturnate, devastează gări pe parcurs, pun cuţitul la gâtul mecanicilor, brutalizează autorităţile statului şi ajung la Bucureşti.
Timp de trei zile apoi, tot sub conducerea lui Miron Cozma, ei iau cu asalt Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, folosind pietre şi sticle incendiare, ocupă Piaţa Universităţii, dau buzna în Parlament şi-i ameninţă pe aleşii poporului, se autoinvită la Congresul PNŢCD de la Teatrul Naţional. Pleacă din Bucureşti abia după ce preşedintele Ion Iliescu semnează cu Miron Cozma un Comunicat prin care şeful statului acceptă demisia Guvernului Roman.
În excelenta sa carte „Cinci ani din istoria Românie - decembrie 1989 - decembrie 1994", Domniţa Ştefănescu ne oferă un bilanţ înfricoşător al acestei a patra mineriade postdecembriste. Patru, deoarece - lucru mai puţin cunoscut azi, când domină amintirea mineriadei din iunie 1990 - minerii au mai descins la Bucureşti şi la 29 ianuarie 1990, şi la 18 februarie 1990. 455 de persoane rănite, trei morţi în Bucureşti şi unul la Vulcan, pierderi materiale de 86 de milioane de lei (la valoarea de atunci a monedei naţionale), o nouă lovitură mortală dată imaginii României în lume, suspendarea sau chiar blocarea contractelor economice străine. Oricât ar părea de ciudat, despre această mineriadă s-a vorbit puţin în ultimii ani, oricum mult mai puţin decât despre mineriada din iunie 1990. O putem considera, judecând şi după tăcerea de anul acesta, drept o mineriadă uitată. Eu însumi, deşi am trăit-o şi reflectat-o ca director la „Expres Magazin" şi ca jurnalist de teren, am uitat-o. Mi-am amintit de ea în aceste zile, corectându-mi editorialele din perioada respectivă, în ambiţia de a le cuprinde, alături de altele, într-un volum reunind comentariile publicate săptămânal, între ianuarie 1990 şi octombrie 1992, în „Expres", „Zigzag Magazin", „Expres Magazin" şi, mai apoi, zilnic, în „Evenimentul zilei". Am dedicat evenimentelor subsumate mineriadei - inclusiv cele politice - mai multe editoriale. Unul dintre ele, cel din 2 octombrie 1991, se intitulează „O lovitură de stat prost mascată". Spuneam în comentariul respectiv, întins pe o suprafaţă tipografică însemnată, că mineriada din septembrie 1991 a fost o Lovitură de Stat dată de forţele conservatoare din FSN în frunte cu Ion Iliescu pentru înlăturarea Guvernului reformist al lui Petre Roman.
Din ianuarie 1991, de când au apărut primele semne ale divorţului din cadrul puterii FSN-iste, am urmărit şi dezvăluit opiniei publice, aproape săptămână de săptămână, crâncena bătălie dintre gruparea reformistă, având drept vârf de lance Guvernul Petre Roman, poate cel mai competent guvern din istoria noastră postdecembristă, şi gruparea conservatoare, condusă, printre alţii, de bătrânul stalinist Alexandru Bârlădeanu, preşedintele Senatului, şi de Dan Marţian, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi beneficiind de sprijinul dat de structurile naţionalist-comuniste din Armată, Poliţie, Servicii Secrete şi Administraţie locală. Fireşte, capul grupării conservatoare nu putea fi nimeni altul decât preşedintele Ion Iliescu. Numai că domnia sa, ca în multe alte împrejurări, se păstra în umbră, de unde trăgea toate sforile. (Continuarea în ediţia de luni, 20 septembrie)