O inimă pentru energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania italiană Enel şi-a prezentat iniţiativele de sprijin social care vizează persoanele aflate în suferinţă, în cadrul evenimentului "O inimă pentru energie". Prin intermediul

Compania italiană Enel şi-a prezentat iniţiativele de sprijin social care vizează persoanele aflate în suferinţă, în cadrul evenimentului "O inimă pentru energie". Prin intermediul organizaţiei nonprofit dedicate - Enel Cuore, compania doreşte să colaboreze cu autorităţile şi ONG-urile specializate în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii copiilor, bătrânilor şi a persoanelor bolnave sau cu dizabilităţi.

"Astfel, facem un pas înainte în implicarea noastră socială, în intenţia de a aduce lumina speranţei în vieţile celor mai puţin norocoşi", a declarat preşedintele Enel România, Matteo Codazzi. Grupul italian de energie Enel a devenit cel mai mare distribuitor privat de electricitate din România.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Coșmarul trăit de două fete care au rămas captive într-un camion frigorific, după ce fratele lor a făcut un accident pe o autostradă din SUA
Putin va bombarda și mai puternic Ucraina. Bloomberg: Recurge la șantaj nuclear și presiune psihologică, inclusiv bombardamente în masă