Numele lui Oltean, în dosarul şpăgilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Oltean

Secretarul general al PDL este menţionat în referatul întocmit pentru arestarea fostului secretar de stat Ioan Andreica. Acesta este asociat cu soţia lui Oltean.

Liviu Rusu, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, a fost reţinut vineri, pentru 24 de ore, alături de Ioan Andreica, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, respectiv în Ministerul Dezvoltării. Primul este acuzat de luare de mită şi de falsuri pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Andreica este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de influenţă, dare de mită, instigare la fals şi instigare la spălare de bani.

În afară de cei doi, procurorii au mai reţinut alte patru persoane: Lazăr Popescu şi Mihai Stănescu - administratori de firme, Adrian Palade - fost subordonat al lui Andreica şi Ioan Claudiu Sabău - un apropiat al acestora. Cei şase sunt cercetaţi acum în stare de libertate, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Telefon din biroul domnului deputat

În referatul întocmit de către DNA şi dezvăluit de un post de televiziune, apare şi numele secretarului general al PDL, deputatul Ioan Oltean. Într-una dintre convorbirile telefonice interceptate de anchetatori, Sabău susţine că se află în biroul lui Oltean atunci când vorbeşte cu Popescu, pe care îl întreabă când „să programeze Mediaşul". Răspunsul: „Dacă eşti la domnul deputat, spune-i că luni seara ne vedem amândoi şi facem o strategie şi, dacă ne poate primi marţi, ar fi perfect".

Ce legătură există între această discuţie şi dosarul de corupţie? „În cursul anului 2009, inculpaţii Popescu Lazăr şi Sabău Ioan Claudiu au constituit o asociere infracţională, sprijinită de Andreica Ioan, ce avea ca scop adjudecarea în mod fraudulos a unor licitaţii publice de către mai multe societăţi comerciale clientelare". Procurorii mai precizează că asocierea avea ca scop exercitarea influenţei pe lângă demnitari sau funcţionari publici. Conform DNA, erau vizate lucrări de proiectare şi execuţie de drumuri, canalizări, reabilitări de construcţii, proiectare şi execuţie a unor centre de management a deşeurilor.

Deocamdată, secretarul general al PDL nu este cercetat însă de procurori. „Acest caz nu mă priveşte, pentru alte detalii vorbiţi cu avocata Nelia Răzoare", a declarat deputatul PDL. Nelia Răzoare, care îl reprezintă pe preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, a declarat pentru „Adevărul": „Este foarte posibil să fie vorba despre un dosar politic. Nu există probe concrete care să-l incrimineze pe clientul meu, nici interceptări. Iar în ce-l priveşte pe Ioan Oltean, numele său a fost pomenit, dar nu are nicio calitate în acest dosar".

Ce-i leagă pe Oltean şi Andreica

Dincolo de faptul că Oltean este şeful politic al lui Andreica, surse apropiate anchetei au dezvăluit că între cei doi există şi legături de prietenie, precum şi de afaceri. Astfel, Andreica a recunoscut, în iunie 2011, că este asociat în cadrul firmei Euroland 2002 cu Dorina Oltean, soţia deputatului. „Din câte ştiu, a anunţat că vrea să-şi vândă acţiunile", declara Andreica despre asociata sa.

Euroland 2002 activează în domeniul energiei şi a câştigat în ultimii ani mai multe contracte de la stat. Potrivit ultimei declaraţii de avere a lui Ioan Oltean, acesta deţine 100 de acţiuni, în valoare de 10.000 de lei, la firma respectivă. De asemenea, în 2007, soţia lui a încasat de la societate dividende în valoare de 40.000 de lei.

În 2010, Andreica preciza că Euroland 2002 avea 15 contracte în derulare încheiate cu primării din Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Cluj, precum şi cu Electrica Transilvania Nord. „Nu are nicio legătură cu celelalte societăţi implicate în acest dosar! Da, s-au făcut şi acolo percheziţii, însă nu există nicio problemă. Dovadă că nici administratorul societăţii nu este cercetat", a spus avocata Nelia Răzoare. Aceasta nu a putut preciza cine este administratorul actual al societăţii, dar în 2010 Andreica declara presei că soţia lui ocupă această funcţie.

Sute de mii de euro în joc

Potrivit anchetatorilor, valoarea totală a mitei vehiculate în dosarul „Andreica - Rusu" se ridică la 1,8 milioane de euro. Faptele datează din 2009. Popescu, Andreica şi Sabău au pretins atunci de la reprezentanţii unui consorţiu constituit din două firme suma totală de 345.002 euro (din care 12.075 de euro pentru Andreica Ioan, 120.752 pentru Popescu Lazăr şi 34.500 de euro pentru Sabău Ioan Claudiu), reprezentând 5% din valoarea contractului „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa-Năsăud". Ei au pretins aceşti bani pentru a interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean. De la o altă firmă, Andreica ar fi cerut 1.200.000 de euro (din care 100.000 în nume propriu) pentru a influenţa autorităţile să acorde un contract.

Discuţii între inculpaţi

Sabău Ioan: Vă salut cu respect. Sunt chiar aici, la domnul deputat Oltean, spuneţi-mi un pic pe când să programez Mediaşul. Lazăr Popescu: Păi cu Mediaşul am renunţat la idee, dacă nu am... Mi se pare că s-a şi ţinut licitaţia.

Sabău Ioan: Aoleu!

Lazăr Popescu: Păi da, noi trebuie să ne mişcăm rapid. Dacă eşti la domnul deputat, spune-i că luni seara ne vedem amândoi şi facem o strategie şi, dacă ne poate primi marţi, ar fi perfect.
Sabău Ioan: M-a sunat Barosanu'...
Palade Adrian: Da?
Sabău Ioan: Şi-a cerut scuze! Şi-a cerut scuze şi în faţa dumneavoastră!
Palade Adrian: Nu-i nimic!
Sabău Ioan: Dar a zis să-l înţelegem, că-i dintr-o televiziune în alta...

(În referat se arată că „Barosanu" ar fi numele de cod pentru Ioan Oltean)

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă