Numărul copiilor adoptabili a crescut în 2021, dar numărul familiilor care doresc să adopte rămâne mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avem aproximativ 4.200 de copii adoptabili şi aproximativ 3.100 de familii care au atestat de adoptator Foto: Arhivă

Numărul copiilor adoptabili a crescut cu 35% în primul trimestru al anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 4.249 la 31 martie 2021, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prezentate miercuri în cadrul unei dezbateri organizate de ANDPDCA şi UNICEF.

De altfel, nu doar numărul copiilor adoptabili a crescut, ci şi al familiilor atestate pentru adopţia naţională, acesta ajungând la 3.087, cu 30% mai mare faţă de primul trimestru al anului trecut, dar cu toate acestea, preşedintele ANDPCA , Florica Cherecheş atrage atenţia că în continuare „numărul familiilor adoptatoare este destul de mic”.

„ Avem aproximativ 4.200 de copii adoptabili şi aproximativ 3.100 de familii care au atestat de adoptator. Ne dorim ca numărul acestora să crească, ne dorim ca oamenii să înţeleagă că legislaţia s-a schimbat, că suntem alături de ei şi că sprijinim orice familie care vrea să adopte un copil. Fiecare copil are dreptul la o familie, noi de aici pornim, nu de la nevoia unei anumite familii de a adopta. Şi este foarte important să ne gândim cum putem să asigurăm stabilitate unui copil, iar asta se poate face doar dacă îl ajutăm să ajungă într-o familie", a  afirmat Florica Cherecheş, conform Agerpres

Dezbaterea cu titlul „ Adopţia - O nouă viaţă, plină de iubire”,  a reunit miercuri reprezentanţi ai autorităţilor şi ai UNICEF, familii adoptatoare sau care se pregătesc să adopte, precum şi membri ai Boardului Copiilor, organism consultativ înfiinţat de UNICEF, a avut loc la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, cu ocazia Zilei Naţionale pentru Adopţie, informează ANDPDCA.

Potrivit sursei citate, participanţii la dezbatere au luat în discuţie şi situaţia „copiilor greu adoptabili”, care reprezintă acei copii pentru care, într-o perioadă de nouă luni de la declararea adoptabilităţii, nu s-a reuşit identificarea unei familii potrivite sau, chiar dacă aceasta a fost identificată, nu s-au putut urma paşii care să conducă la finalizarea adopţiei. Cel mai adesea, în această situaţie se află copiii cu vârsta mai mare de trei ani, copiii cu o stare de sănătate mai delicată, copiii care au nevoi crescute de stimulare a dezvoltării sau copiii care au fraţi cu care sunt adoptabili împreună. 

Raluca Turcan: Cei care doresc să adopte un copil aşteaptă un proces mai puţin birocratic

”Adopţia este cea mai importantă formă de protecţie a unui copil abandonat şi este singura care îi poate oferi şansa la o dezvoltare armonioasă, în sânul unei familii care să îl iubească şi care să îl sprijine constant în îndeplinirea visurilor pe care orice copil le are. Cei care doresc să adopte un copil aşteaptă un proces facil, de scurtă durată, mai puţin birocratic. De asemenea, vreau să cred că toate autorităţile îşi doresc să fie un proces sigur, care într-adevăr să asigure copilului cea mai bună familie care să îi sprijine în viaţă”, a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Totodată, Florica Cherecheş a precizat că circa 48.000 de copii se află în sistemul de protecţie şi că îşi doreşte ca un număr cât mai mare din aceşti copii să ajungă într-o familie. 

”Copilul adoptat este copilul născut din inimă, aşa se spune. Vreau să felicit toate familiile din România care au adoptat un copil, care au dat o nouă şansă şi o nouă viaţă unui copil abandonat şi să îi încurajez pe cei care se gândesc să adopte. Noi credem că locul copilului este în familie şi chiar dacă astăzi avem 48.000 de copii în sistemul de protecţie, ne-am dori ca un număr cât mai mare din aceşti copii să ajungă într-o familie, în mod definitiv, şi cum altfel decât prin adopţie, dacă nu pot fi reintegraţi în familia naturală”, a afirmat Florica Cherecheş.

Potrivit sursei citate, ea le-a transmis părinţilor adoptatori că monitorizarea post-adopţie a copilului este necesară.

"(...) s-a introdus concediul pentru acomodare, de un an, cu indemnizaţie, care tocmai a fost mărită şi intră în vigoare foarte curând, avem acum propunere pentru introducerea unei indemnizaţii pentru familia care adoptă, pentru copilul adoptat - în funcţie de situaţia copilului suma este diferită, o sumă anuală timp de doi ani pentru familie, dacă are nevoie să-i facă nişte teste, nişte verificări. Deci sunt lucruri care s-au schimbat, pentru că statul înţelege că familia care adoptă nu o face pentru bani, dar orice sprijin este de folos, iar în măsura în care bugetul ne va permite eu cred că lucrurile astea se vor perpetua. (...) Este foarte important pentru noi să ne asigurăm că fiecare copil care ajunge într-o familie este monitorizat şi că îi merge bine acolo. Şi asta se vede doar mergând acasă, văzând cum interacţionează, văzând cum se simte copilul în acel mediu", a încheiat Florica Cherecheş.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026