Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut cu 4.000 de persoane în decembrie 2022

0
Publicat:

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în decembrie 2022, de 163.789, cu 4.064 mai mulţi faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut / Foto: Arhivă

Aceeași sursă menționează că cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în județele Dolj (10.109), Bacău ((9.202), Teleorman (7.772) şi Buzău (7.771), iar cei mai puţini în Bucureşti (247) şi în judeţele Ilfov (862) şi Timiş (1.318).

Suma medie plătită în ultima lună a anului trecut de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 269,57 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 44,136 milioane de lei.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (353,7 lei), Braşov (324,68 lei) şi Mureş (324,12 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă