Analiză Nu doar IQ-ul contează. De ce este vitală inteligența emoțională

Când vi s-a spus ultima oară că sunteți inteligent? Și ce ați înțeles prin asta? Mulți asociază inteligența cu cea cognitivă, dar există multe alte tipuri. Howard Gardner, un profesor de la Universitatea Harvard, definea, de exemplu, nu mai puțin de opt. Iar în ultimii ani se vorbește mult despre un tip de inteligență care nu are legătură nici cu informațiile pe care le memorăm și înțelegem, nici cu logica sau rezolvarea problemelor, ci cu felul în care ne înțelegem și gestionăm emoțiile proprii, dar și pe ale celor din jur. Inteligența emoțională se numește. Ce se întâmplă într-o societate atunci când lipsește? Oamenii sunt mai triști, nivelul de agresivitate este ridicat și apare lipsa de reacție în fața nedreptății, spune profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară. 

Ce este inteligența emoțională

Deși relația dintre emoții și gândire a fost studiată încă din anii '60, conceptul de inteligență emoțională a apărut oficial în 1995, odată cu cartea care poartă același nume, a psihologului american Daniel Goleman. 

Potrivit acestuia, inteligența emoțională este capacitatea de a recunoaște, înțelege și gestiona emoțiile proprii și ale celorlalți, pentru a gândi și acționa eficient în viața personală și profesională. Componentele principale sunt conștientizarea de sine, autoreglarea, motivația, empatia și abilitățile sociale. 

De ce inteligența convențională nu este suficientă

În lipsa inteligenței emoționale, cea cognitivă (IQ) nu este suficientă, subliniază cei care studiază psihicul uman.

,,În mod normal, inteligența cognitivă nu reușește să ducă lucrurile până la capăt. Mi-aduc aminte că era un mare magnat al oțelului, în anii ‘40 , a pus să fie gravat pe piatra de mormânt următoarea expresie: ,<<Aici odihnește un om care a știut să lucreze cu oameni mai inteligenți decât el>>Deci e vorba de inteligența emoțională. El a știut să îi înțeleagă pe ceilalți. Iar ceilalți erau mai deștepți și au muncit pentru el", spune Ion-Ovidiu Pânișoară, profesor univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științele Educație. 

În carieră, inteligența emoțională te ajută și în gestionarea eșecului. 

,,Sunt autori care spuneau că ar fi trei caracteristici pentru un lider, de exemplu. Există o inteligență cognitivă pe care trebuie să o aibă, există o inteligență emoțională și există o inteligență politică. Și nu are legătură cu politica în sine, ci cu modul de a ști cine, ce, cum și de ce. Deci vedeți că sunt mai multe nuanțe în toată povestea asta și cu siguranță dacă rămâi doar la nivelul unor elemente de cunoaștere în care tu stăpânești o materie, reușești să descoperi lucruri, inventezi, dar nu reușești să gestionezi propriile emoții, asta te poate îngropa la un moment dat în urma unui eșec".  

Ce se întâmplă la nivel personal când nu-ți recunoști propriile emoții?

Când nu-ți recunoști emoțiile, ajungi să le confunzi între ele sau, și mai rău, să le negi. Iar să le gestionezi devine cu atât mai dificil. Ion-Ovidiu Pânișoară dă exemplul tristeții și furiei: 

,,Sunt foarte multe cercetări care spun că a doua etapă din managementul tristeții este furia. După ce ai avut o  etapă de negare a ideii că s-a întâmplat ceva rău, vine momentul în care te înfurii, că de ce ți se întâmplă ție chestia asta? Și s-ar putea în acel moment, și cei din jur, dar chiar propria persoană, să nu ne dăm seama că acea furie este un rezultat al tristeții. Și să considerăm că noi trăim furie, dar în fond trăim doar o parte din tristețe. În primul rând, asta ar fi un element extrem de important,  să recunoaștem emoțiile pe care le avem. Și să învățăm să le gestionăm ar fi pasul al doilea. (...) Un vehicul eliberator este plânsul. Și este bine să plângi, deși cultura noastră, zona în care ne aflăm, spune că bărbații nu plâng. Asta este o perspectivă greșită, pentru că în momentele de  tristețe nu trebuie ținut plânsul în tine.". 

Chiar dacă uneori pare soluția la îndemână, acoperirea unei emoții este cea mai mare greșeală, subliniază profesorul universitar. Și nu duce decât la creșterea în intensitate a acesteia. 

,,Și te scufunzi în ea. Pentru că nu știi cum să reușești să o depășești, să treci dincolo, să respiri. E ca știi când ai intra într-un ocean și te scufunzi. Și în loc să dai din mâini ca să înoti, tu începi să fii din ce în ce mai agitat pe ideea că nu poți respira. Și cu cât te scufunzi mai mult, cu atât este clar că șansa ca să respiri este din ce în ce mai mică. Același lucru se întâmplă și când o emoție foarte puternică vine și îți întunecă orizontul"

Ce se întâmplă în societățile în care nivelul de inteligență emoțională este scăzut? Oameni agresivi, dar amorțiți civic 

În lipsa inteligenței emoționale și a gestionării eficiente a propriilor emoții, societate devine mai violentă, atrage atenția profesorul universitar:

,,Vom avea conflicte pe stradă, oameni furioși care nu vor ști să-și stăpânească furia, ceilalți nu vor ști să se oprească la timp și o să-i enerveze și mai tare. Vom avea tot felul de situații sociale, din care pe de-o parte indivizii pierd și pe de altă parte societatea pierde. (...) Nivelul de agresivitate este foarte înalt în România, în comparație cu nivelul de agresivitate din alte țări, unde aceste elemente se studiază în școală".

Lipsa de reacție sau amorțeala civică sunt alte consecințe negative.

,,Avem oameni care nu mai au curajul să reacționeze în fața unor situații publice, pentru că nu știu să gestioneze frica, atunci când ar trebui să apere dreptatea în fața îndreptății", subliniază Ion-Ovidiu Pânișoară.  

Dezvoltarea inteligenței emoționale, esențială în copilărie

Copiii cu o inteligență emoțională dezvoltată devin adulți mai echilibrați, empatici și capabili să colaboreze. E un consens în lumea psihologiei. Prin înțelegerea propriilor emoții și ale celorlalți ajung să construiască relații sănătoase, să dezvolte prietenii solide și să comunice  eficient. La nivel personal, sunt mai puțini expuși la anxietate și fac față mai bine eșecului.

,,Gândiți-vă cât de important e în fața unui eșec să nu cazi în depresie, în fața un moment dificil, să fii curajos, să stăpânești frica, să înveți să fii fericit. Știți că, până la urmă, fericirea are în spate o tehnologie. Asta înseamnă că, la un moment dat, poți să și înveți să fii fericit. (...) Toată lumea câștigă dacă am învățat oamenii să fie mai inteligenți emoționali. Inclusiv faptul că recunoști emoția altuia".

În România, la nivelul învățământului primar și gimnazial, nu există ore dedicate emoțiilor. Abia de la liceu există materia opțională ,,Managementul emoțiilor". Tot atunci, elevii au și ore de Psihologie. Iar începând cu anul școlar 2026, un alt opțional urmează să fie disponibil: ,,Autoreglarea psihologică". 

Ion-Ovidiu Pânișoară spune că prin  educație se poate modela inclusiv egoismul, dorința de autoprotecție care uneori devine barieră în fața empatiei:

,,Este un instinct primar și este firesc să existe acest instinct. de supraviețuire, de a-ți proteja propria existență și propriul interes. Dar educația vine și modelează un pic chestiunea asta, pentru că altfel nu am putea forma o societate coerentă și care să fie echilibrată, dacă am funcționa toți pe instinctele primare. Deci e clar că toți avem aceste instinct, nu trebuie să ne fie rușine cu el, să ne ferim de el, dar el se modelează prin educație. De-aia te duci la școală.

Te duci la școală ca să devii un om mai bun, să înveți valorile sociale. Așa ar trebui. Ca să nu înveți doar matematică, chimie, geografie. Ar trebui să înveți și să fii om. Pentru că școala, în ultimă instanță, formează două lucruri.  Așa se spune în Pedagogie. Și anume, formează viitorul profesionist, partea de informație, aici suntem ok. Și formează viitorul cetățean. Aici noi nu suntem ok, pentru că pe noi nu ne interesează decât faptul că elevul știe matematica, geografie sau chimie". 

Educația trebuie să dezvolte și partea de moralitate din oameni, mai atrage atenția doctorul în Științe ale Educației. 

,,Partea de moralitate este importantă, partea de educație emoțională este importantă, partea de educație cognitivă cu siguranță este importantă, dar nu trebuie să rămână singura. Dacă este doar educația cognitivă, educația cognitivă poate face pe cineva să inventeze doar de dragul de a inventa un virus care să ucidă lumea. Și omul ăla este deștept, nu? E foarte deștept, că a inventat cel mai tare virus din lume. Dar în același timp, ce a făcut? Dacă nu ne gândim la toate celelalte laturi ale ființei umane".