Noul „Antipa“, natură în stil high-tech

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala cu mastodontul american, o piesă fosilă reprezentativă a muzeului

De sâmbătă, Muzeul de Istorie Naturală din Capitală oferă o experienţă multimedia unică. Informaţiile despre fiecare exponat de la „Antipa“ pot fi accesate printr-un dublu clic pe ecranele tactile din toată clădirea, iar filmele despre faună sunt proiectate pe pereţi.

De sâmbătă, nu mai aveţi nevoie de mii de euro pentru a călători în safari sau în junglă. Sunt de-ajuns 20 de lei, preţul biletului de intrare în noul Muzeu de Istorie Naturală „Grigore Antipa". De la Gura Portiţei şi Marea Neagră, până la Madagascar şi Malaysia, toate regiunile lumii au rezervat un colţişor în noul muzeu, renovat timp de doi ani şi jumătate cu 13 milioane de euro.

Colecţiile adunate în 1906 de naturalistul român care a dat nume muzeului sunt acum puse în valoare prin diferite prezentări multimedia. „Am păstrat bioramele lui Grigore Antipa, dar au fost puse în valoare de alte vitrine înclinate care reduc din efectul de oglindă", explică directorul instituţiei, Dumitru Murariu.

1. Urşii din Carpaţi par vii şi la 100 de ani de la împăierea lor
2. Informaţii despre fiecare exponat se găsesc la un clic distanţă
3. Oamenii preistorici vor oferi vizitatorilor o lecţie captivantă despre evoluţie
4. Ritualul morţilor şi tehnicile de mumificare sunt cuprinse în turul muzeului

Istoria povestită prin multimedia

Informaţii despre fiecare exponat în parte pot fi accesate printr-un dublu click pe info-touch-urile din toată clădirea, documentare despre fauna din anumite regiuni sunt proiectate pe ecranele imense de pe pereţi, iar la etaj, într-o boltă special amenajată pentru a găzdui şi diverse activităţi educative pot fi urmărite filme cu bolta cerească văzută din Emisfera Nordică.

Încă de la intrare, eşti întâmpinat de mastodontul american, iar pe măsură ce pătrunzi dintr-o cameră în alta ţi se dezvăluie, pe regiuni, fauna din ţara noastră, dar şi din lume, ca într-o poveste. Poţi traversa şi cea mai mare peşteră creată artificial şi extinsă în timpul lucrărilor de renovare, cu stalactite şi stalagmite pentru care ai jura că sunt naturale. Iar în sala trofeelor poţi admira pentru prima dată ultimele exponate, primite din donaţii: un muflon alb, un urs polar, o focă, o hienă, un buffalo şi un leopard.

Sala cu dinozauri, una dintre preferatele copiilor, are un plafon pe care sunt proiectate diverse filmuleţe, iar de undeva, de nicăieri, se aud paşii uriaşilor preistoriei. Elefantul fosil, descoperit de Grigoriu Ştefănescu pe Valea Bârladului, se numără printre cele mai masive exponate ale muzeului. Vizitatorii pot vedea, de-altfel, peste 2.000 de exemplare de animale şi insecte, reprezentând doar o zecime din întregul fond al muzeului.

13 milioane de euro au costat lucrările de modernizare ale Muzeului Antipa.

Intrarea este 20 de lei

Lucrările de modernizare a expoziţiei permanente a muzeului au început în februarie 2009. Muzeul va fi deschis de marţi până sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00. Biletele costă 5 lei pentru elevi, 10 lei pentru studenţi şi 20 de lei pentru ceilalţi vizitatori.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete