Notarul public - o profesiune liberala (II)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

- Domnule notar, in discutia de saptamana trecuta ati insistat asupra caracterului liberal al profesiei de notar public. Oare faptul ca notarul public indeplineste un serviciu de interes public si

- Domnule notar, in discutia de saptamana trecuta ati insistat asupra caracterului liberal al profesiei de notar public. Oare faptul ca notarul public indeplineste un serviciu de interes public si prin aceasta este, intr-o oarecare masura, subordonat altor institutii nu ii "stirbeste" din aceasta "liberalitate" profesionala? - Imprejurarea ca notarul public indeplineste un serviciu de interes public nu contravine cu nimic caracterului liberal al profesiei sale. Acest caracter este configurat, in primul rand, de statutul autonom al functiei sale. Conform dispozitiilor Legii nr. 36/1995, notarul public are statutul unei functii autonome, isi exercita personal profesiunea si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutat in alta localitate fara acordul sau. Caracterul autonom al functiei de notar public are semnificatia ca acesta este independent in exercitarea atributiilor sale, supunandu-se numai legii. - Se poate vorbi despre anumite similitudini intre statutul notarilor publici si cel al altor profesiuni, liberale sau nu, care interactioneaza in mod nemijlocit cu sistemul juridic din Romania? - Autonomia functionala a notarului public prezinta unele similitudini cu independenta judecatorilor, dar se deosebeste de aceasta prin faptul ca activitatea notariala nu are un caracter jurisdictional. Prin comparatie cu profesia de avocat, se constata o deosebire, in sensul ca avocatul nu exercita o functie de autoritate, pentru ca profesia de avocat este libera si independenta. Fiind aparator al unei anumite parti, avocatul nu poate fi impartial fata de cealalta parte a contractului, el fiind autorizat numai sa certifice identitatea clientului sau. Cu toate aceste deosebiri intre activitatea de notar si aceea de avocat, in general, intre cele doua profesiuni liberale exista o stransa legatura, care conduce la o colaborare benefica pe toate planurile profesionale. Notarul public isi exercita atributiile ce ii sunt oferite prin lege, nu in baza unui contract de munca, ce presupune un raport de subordonare, ci in temeiul statutului functiei sale, aceasta cu atat mai mult, cu cat in situatia in care un act sau o procedura solicitata incalca dispozitiile legale, notarul are la indemana, ca instrument, incheierea de respingere motivata, refuzand astfel indeplinirea procedurii sau a actului respectiv. - Care considerati ca ar fi principala forma in care se manifesta liberalitatea profesiunii de notar public? - Corolarul autonomiei functionale a notarilor publici este raspunderea lor civila, care poate fi antrenata, in conditiile legii civile, pentru incalcarea obligatiilor profesionale, cand aceasta a cauzat un prejudiciu. - Care este caracterul activitatii notariale si prin ce se deosebeste aceasta de activitatea pe care o desfasoara organele de justitie? - Caracterul necontencios al activitatii notariale separa esential, si nu numai sub acest aspect, activitatea desfasurata de notarii publici de activitatea pe care o indeplinesc organele de justitie. Activitatea necontencioasa desfasurata de notarul public nu se va transforma in contencios daca acesta isi exercita profesiunea in mod liber, fiind pregatit, integru, impartial, cunoscand acele valori a caror incalcare declanseaza litigiul, reunind o armonizare a intereselor partilor. Autonomia functiei de notar public este menita sa impiedice orice ingerinta in activitatea de intocmire a actelor juridice si de indeplinire a procedurilor prevazute de lege ale acestuia, indiferent de unde ar proveni. Principiul stabilitatii, in functia notarilor publici, este menit sa garanteze echitatea si impartialitatea in decizie a notarilor publici, intr-un cuvant, independenta acestora.