Nicolae Bănicioiu: Suma alocată pentru pacienţii cu epilepsie va creşte de la 2,66 la 4,65 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suma pentru pacienţii cu epilepsie creşte în 2014 FOTO Adevărul

Suma alocată pentru pacienţii cu epilepsie în acest an era insuficientă, şi în acest sens s-au primit mai multe sesizări, astfel că s-a decis creşterea acesteia de la 2,66 milioane de lei la 4,65 milioane de lei, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a spus că respinge „abordarea medievală” de raportare doar la mortalitate şi supravieţuire, precizând că este interesat şi de confortul pacienţilor, deşi sunt multe probleme care trebuie rezolvate în timp foarte scurt.

„În momentul de faţă, ştiu că pentru tratamentul epilepsiei rezistente s-a alocat o sumă insuficientă. Am primit mai multe sesizări. Costurile sunt ridicate: pentru micro-intervenţii chirurgicale, costul este de 32.500 de lei per pacient, pentru implantul unui stimulator, peste un miliard (de lei vechi, n.r.) Evident că familia nu poate să acopere aceste costuri, iar statul trebuie să ofere soluţii. Voi creşte această sumă de la 2,66 milioane de lei, vom mări la 4,65 milioane, deci o creştere la 60 la sută. Sper să reuşim să acoperim costurile pentru toţi cei care sunt în această situaţie. Sper să fie primul an în care să îi cuprindem pe toţi. Ştiu că sunt multe alte chestiuni, şi cele de medicaţie nouă”, a spus ministrul Sănătăţii, citat de Mediafax.

Bănicioiu a precizat că a aflat despre această problemă încă de când a ajuns în minister şi că era o „chestiune acută”.

„Cu o abordare pragmatică, serioasă, putem să mai închidem din aceste multe incendii care sunt în sistemul sanitar”, a mai spus Nicolae Bănicioiu.

200.000 de pacienţi care beneficiază de tratament rambursat

Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Neurofiziologie Clinică şi coordonatorul Programului Naţional de Epilepsie Farmacorezistentă şi Boli Rare, Ioana Mândruţă, a spus că în România sunt 200.000 de pacienţi care primesc tratament rambursat prin Casa de Asigurări, iar 40.000 continuă să aibă crize, în ciua tratamentului de care beneficiază.

Şase milioane de europeni şi peste 70 de milioane de oameni la nivel mondial suferă de epilepsie, aceasta fiind cea mai frecventă tulburare neurologică gravă. Epilepsia poate să apară la orice vârstă, însă cel mai frecvent este diagnosticată fie la vârste foarte mici, fie după 65 de ani. Există şi un prag intermediar, în care epilepsia apare la oameni tineri, complicându-le astfel nu doar sănătatea, ci şi viaţa socio-profesională.

În România sunt luaţi în evidenţele medicilor aproximativ 200.000 de pacienţi cu epilepsie, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Specialiştii din ţara noastră estimează însă că numărul acestora ar fi mult mai mare, între 300.000 şi 500.000 de români suferind în realitate de epilepsie.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate