Nevoia de speranţă

Pe umerii lui Obama apasă o greutate mai mare decât pe umerii oricărui predecesor al său, fie acesta Lincoln ori Franklin D. Roosevelt.

Când a fost ales Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, Vaclav Havel a ţinut un discurs (pe care l-am reluat, cu acordul lui, în România literară) despre comunism ca dătător de speranţă. O speranţă care s-a dovedit a fi doar o iluzie. Mi-am reamintit de discursul primului preşedinte al Cehoslovaciei postcomuniste urmărind alegerile din SUA. Barack Obama a câştigat fiindcă a trezit imense speranţe în inima concetăţenilor lui. Emoţia care a zguduit America şi lumea ca un ţunami se explică prin această irepresibilă nevoie de speranţă pe care, în plină recesiune, o resimt oamenii din toate ţările şi din toate categoriile sociale. Criza băncilor de pe Wall Street a fost de altfel picătura care a făcut să dea pe dinafară paharul. E greu de spus dacă Obama ar fi avut acelaşi succes dacă nu s-ar fi produs criza. În orice caz, n-ar fi obţinut o victorie atât de clară şi nici pe departe atât de entuziasmantă.

Nu mai trebuie să spun că a trezi speranţa a milioane de oameni reprezintă un cuţit cu două tăişuri. Niciun preşedinte al SUA, nici Truman imediat după război, nici Kennedy cincisprezece ani mai târziu, nu s-a bucurat de un val de speranţă comparabil cu acela pe care l-a cunoscut Obama în seara de 4 noiembrie. Şi niciun preşedinte american n-a avut o sarcină mai grea şi mai riscantă decât are cel de-al patruzeci şi patrulea. Reversul speranţei este disperarea. România postcomunistă a cunoscut acest revers. Când capitalul de încredere al românilor datorat revoluţiei din decembrie s-a risipit ca şi cum n-ar fi fost. Pe umerii lui Obama, o sută patruzeci şi opt de ani după alegerea lui Lincoln, primul preşedinte al SUA antisclavagist declarat, şi patruzeci şi trei de ani după asasinarea lui Martin Luther King, când preşedintele Johnson a semnat decretul prin care acorda negrilor drept de vot, apasă o greutate mai mare decât pe umerii oricărui predecesor al său, fie acesta Lincoln ori Franklin D. Roosevelt. Va fi Obama la înălţimea misiunii lui istorice? Toţi avem nevoie de speranţă. Nu ne rămâne decât să credem că Obama nu ne va dezamăgi. God bless him!

Dacă ne referim la SUA, votul zdrobitor în favoarea lui Obama are cel puţin două explicaţii. Una este mobilizarea tinerilor. Procentul prezenţei la vot, cel mai mare din epoca modernă, se datorează în principal tinerilor sub 35 de ani. A doua explicaţie este, oricât ar fi de incorect politic să vorbim despre ea, culoarea pielii lui Obama. Alegerea unui metis în funcţia supremă a SUA a fost simţită de mulţi ca istorică. S-a întors o pagină din trecutul de sclavagism şi de discriminare a celei mai democratice şi mai eterogene etnice ţări de pe glob.

S-a întors o pagină din trecutul de sclavagism şi de discriminare a celei mai democratice şi mai eterogene etnice ţări de pe glob