Nevoia de speranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe umerii lui Obama apasă o greutate mai mare decât pe umerii oricărui predecesor al său, fie acesta Lincoln ori Franklin D. Roosevelt.

Când a fost ales Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, Vaclav Havel a ţinut un discurs (pe care l-am reluat, cu acordul lui, în România literară) despre comunism ca dătător de speranţă. O speranţă care s-a dovedit a fi doar o iluzie. Mi-am reamintit de discursul primului preşedinte al Cehoslovaciei postcomuniste urmărind alegerile din SUA. Barack Obama a câştigat fiindcă a trezit imense speranţe în inima concetăţenilor lui. Emoţia care a zguduit America şi lumea ca un ţunami se explică prin această irepresibilă nevoie de speranţă pe care, în plină recesiune, o resimt oamenii din toate ţările şi din toate categoriile sociale. Criza băncilor de pe Wall Street a fost de altfel picătura care a făcut să dea pe dinafară paharul. E greu de spus dacă Obama ar fi avut acelaşi succes dacă nu s-ar fi produs criza. În orice caz, n-ar fi obţinut o victorie atât de clară şi nici pe departe atât de entuziasmantă.

Nu mai trebuie să spun că a trezi speranţa a milioane de oameni reprezintă un cuţit cu două tăişuri. Niciun preşedinte al SUA, nici Truman imediat după război, nici Kennedy cincisprezece ani mai târziu, nu s-a bucurat de un val de speranţă comparabil cu acela pe care l-a cunoscut Obama în seara de 4 noiembrie. Şi niciun preşedinte american n-a avut o sarcină mai grea şi mai riscantă decât are cel de-al patruzeci şi patrulea. Reversul speranţei este disperarea. România postcomunistă a cunoscut acest revers. Când capitalul de încredere al românilor datorat revoluţiei din decembrie s-a risipit ca şi cum n-ar fi fost. Pe umerii lui Obama, o sută patruzeci şi opt de ani după alegerea lui Lincoln, primul preşedinte al SUA antisclavagist declarat, şi patruzeci şi trei de ani după asasinarea lui Martin Luther King, când preşedintele Johnson a semnat decretul prin care acorda negrilor drept de vot, apasă o greutate mai mare decât pe umerii oricărui predecesor al său, fie acesta Lincoln ori Franklin D. Roosevelt. Va fi Obama la înălţimea misiunii lui istorice? Toţi avem nevoie de speranţă. Nu ne rămâne decât să credem că Obama nu ne va dezamăgi. God bless him!

Dacă ne referim la SUA, votul zdrobitor în favoarea lui Obama are cel puţin două explicaţii. Una este mobilizarea tinerilor. Procentul prezenţei la vot, cel mai mare din epoca modernă, se datorează în principal tinerilor sub 35 de ani. A doua explicaţie este, oricât ar fi de incorect politic să vorbim despre ea, culoarea pielii lui Obama. Alegerea unui metis în funcţia supremă a SUA a fost simţită de mulţi ca istorică. S-a întors o pagină din trecutul de sclavagism şi de discriminare a celei mai democratice şi mai eterogene etnice ţări de pe glob.

S-a întors o pagină din trecutul de sclavagism şi de discriminare a celei mai democratice şi mai eterogene etnice ţări de pe glob

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică