Nemţoaică la copil
0Daniela Crăsnaruscriitor
expresie sau de gândire, iată ceva ce ne poate îngrijora, dacă mai avem timp să ne preocupăm de confuziile pe care e clădită lumea noastră. Întortocherile de fraze, pletora de neologisme, citatele abundente nu adaugă nimic la adevărul unei afirmaţii care, seacă şi simplă, poate spune cu mult mai mult. A fost doar o paranteză. Cum o paranteză va fi pe parcursul drumului nostru european, trântirea uşilor în nas din partea unor ţări speriate, momentan, de invazia mâinii de lucru româno-bulgare. Mână de lucru, că despre creiere, deocamdată, nici nu poate fi vorba. şi, ca să mă contrazic un pic, voi cita şi eu dintr-un grec antic, celebru ca toţi grecii acelei perioade: mulţumesc zeilor că sunt bărbat iar nu femeie, elen iar nu barbar şi elen fiind, că trăiesc în Elada. Când nu eşti acasă la tine, te poţi aştepta la orice soi de umilinţe, compensate sau nu, de bănuţi. Pe vremea bunicilor noştri, cei cu dare de mână îşi luau nemţoaică la copil. Azi, în Italia şi nu numai, familiile cu ambii părinţi la lucru îşi iau româncă la copil. şi la bătrânul care are nevoie de îngrijire, tot româncă. şi la curăţenie, la fel. Spui româncă, spui, aproape automat, femeie de serviciu sau bonă. A treia "calificare" nu o mai menţionez. Dacă spui ca eşti ingineră, doctoriţă, profesoară sau arhitectă, eşti întâmpinată de un zâmbet în care se amestecă incredulitatea cu mila. Mereu se pare că e nevoie de "colonii", de un sud mai sărac şi mai colorat la piele, de un est mai disperat, de ceva sclavi care să facă muncile pe care sindicaliştii din ţările mai încropite nu mai vor să le facă. Probabil că şi noi, în scurt timp, vom avea, vorba lui Caragiale, faliţii noştri, mai galbeni la piele sau nu, dar, cu siguranţă, mai amărâţi decât noi. Probabil vom fi bucuroşi să-i angajăm "la negru", să-i ţinem prin barăci insalubre, să nu le plătim decât atunci când ne convine, să aibă doar datorii şi niciun drept. Vom uita umilinţele de azi, le vom trece elegant cu vederea. Înţeleg că asociaţiile noastre de români din ţările unde nu suntem doriţi decât aşa, un pic, cu linguriţa şi pe stomacul gol, au protestat. Au făcut bine. Eu m-aş întreba, însă, dacă nu ar fi mai potrivit să săpăm până dăm de adevăratul miez, mai puţin democratic, elegant şi european, al chestiunii. Adică faptul că indirect, sau sub aparenta protecţie a mâinii de lucru autohtone, guvernele respective protejează angajatorii evazionişti care nu vor să intre în legalitate şi să plătească ceea ce e de plătit. Căci unor proaspeţi europeni cam trebuie să le plăteşti, nu-i aşa, conform legii. Eu una nu m-aş baza nici pe onoarea şi nici pe democraţia domniilor lor ca să rezolve decent problema ci… pe gărzile lor financiare.