Ne-ati scris, am sesizat autoritatile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt nemultumit de serviciul postal din comuna. In comuna Axintele, judetul Ialomita, postasul vine cand i se nazare dumnealui. Ziarele vin cu intarziere, iar pensiile cand da Dumnezeu. Suplimentele

Sunt nemultumit de serviciul postal din comuna. In comuna Axintele, judetul Ialomita, postasul vine cand i se nazare dumnealui. Ziarele vin cu intarziere, iar pensiile cand da Dumnezeu. Suplimentele cu programele TV de vineri sunt aduse lunea, iar daca pensia e programata in zilele de 17-20, postasul nostru o aduce la sfarsitul lunii. In comuna sunt foarte multi oameni in varsta care nu se pot deplasa la posta, pentru ca e la 4-5 km departare de noi. Desi platim aceste deplasari ale postasului, suntem marginalizati. (V. Stelian, comuna Axintele, sat Frumusica, judetul Ialomita). Mi-au vandut actiunile, fara stirea mea. Ca milioane de cetateni ai acestei tari am beneficiat de un certificat de actionar, prin impartirea avutiei nationale dupa caderea comunismului. In aceste imprejurari am devenit actionar la Electroputere cu 875 de actiuni. Vazand ca pana in 2001 nu am beneficiat de dividende, am luat hotararea sa-mi vand actiunile. Nu mici mi-au fost surpriza, dezamagirea si revolta cand am aflat ca din 1998 nu mai sunt actionar la Electroputere, actiunile mele fiind vandute fara stirea mea. M-am adresat Politiei Dolj, care mi-a raspuns ca sunt unul dintre miile de reclamanti, si cu aceasta actiunea mea la politie a luat sfarsit. (Ion Chelaru, Botosesti-Paia, Dolj). Nu avem caldura si apa calda, desi le platim. In orasul nostru, de saptamani, mai multe asociatii de locatari, printre care si asociatia de care apartin, ne confruntam cu o problema care nu are o explicatie logica pentru proprietarii care au regia platita la zi. Ni s-au oprit apa calda si caldura datorita restantelor acumulate in timp de catre rau-platnici. Regia Autonoma Lotus SA nu vrea sa furnizeze agent termic catre asociatiile cu datoriile platite la zi. De ce edilii orasului nu iau masuri de protejare a populatiei care plateste regia la zi? (Marina Florentina, str. Maresal Ion Antonescu nr. 92, Bl. M2, sc. 8, ap. 20, Drobeta-Turnu Severin) Indiferenta primariei fata de acapararea terenului din domeniul public. Langa parcarea aferenta blocului nostru (aflata in spatele imobilului), ce apartine domeniului public, fiind administrata de ADP sectorul 2, de mai bine de o luna a inceput construirea unui imobil cu 3 etaje. Dintr-un raspuns primit de la ADP sectorul 2 am aflat ca proprietarul terenului, in suprafata de 209,14 mp, situat in strada Aurel Vlaicu nr. 160, are autorizatie de constructie pentru un imobil cu regim de inaltime P+3E+M. Numai ca a fost ingradita o suprafata mult mai mare, acaparata din parcarea blocului, deci din domeniul public, inclusiv o gura de canalizare. ADP nu detine nici un document din care sa reiasa ca s-ar fi modificat statutul zonei respective. Acest lucru ne afecteaza pe noi, locatarii blocului, masinile salubritatii nemaiputand trece spre ghenele de gunoi, intrucat a fost ingustata foarte mult calea de acces. (Mariana Bazavan, presedintele asociatiei locatarilor bl. 22, Sos. Stefan cel Mare nr. 10, sectorul 2).