Muzica clasică ţinteşte publicul tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

percepţia oamenilor cu privire la muzica clasică.În perioada 14 septembrie-14 decembrie, vor susţine o serie de spectacole în 12 oraşe din toată ţara, în cadrul turneului "MusicOn", primul de

percepţia oamenilor cu privire la muzica clasică.
În perioada 14 septembrie-14 decembrie, vor susţine o serie de spectacole în 12 oraşe din toată ţara, în cadrul turneului "MusicOn", primul de anvergură la nivel naţional al unei formaţii camerale. Romanian Piano Trio va merge pe o abordare neconvenţională, revigorantă, prezentând o mică parte a operei lui Schumann. Toate afişele din Capitală şi din ţară anunţă concerte pop, dance, rock, şi nimic despre muzica clasică, despre care se spune că este ascultată de un cerc restrâns de oameni. Proiectul MusicOn vrea să înlăture exclusivismul. Cum? Prin redescoperirea muzicii clasice într-un mod inedit: fără rigiditate, fără convenţional, fără bariere între public şi artişti. Astfel, primul concert va avea loc, astăzi, la Braşov, la ora 19.00, la Cercul Militar. Romanian Piano Trio va reveni la Braşov pe 21 septembrie. La Bucureşti vor ajunge pe 29 şi 30 noiembrie, orele 19:00, în Studioul de concerte "Mihail Jora" al Societăţii Române de Radiodifuziune. Pianistul Horia Mihail, solist concertist al Filarmonicii din Braşov, a fost, între 1999 şi 2002, membru al catedrei de pian la Boston University, violonistul Alexandru Tomescu, în prezent solist concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, a studiat în Elveţia sub îndrumarea lui Tibor Varga, iar Răzvan Suma, doctorand la universitatea de Muzică din Bucureşti, a obţinut în 2002 diploma de masterat de la Longy School of Music din Cambridge.
Cu ocazia turneului va fi lansat şi primul CD al Romanian Piano Trio, cu lucrări de Mozart şi Schumann. Grupul îşi propune, pe lângă recitaluri, să organizaze concerte-lecţie în şcoli, dar şi în locuri neconvenţionale, şi au în plan realizarea unui CD special pentru cei mici.

Programul concertelor
Botoşani (Casa de cultură a sindicatelor, 5 şi 6 octombrie, ora 18.30), Târgu Mureş (Palatul Culturii, 11 şi 12 octombrie, ora 19:00), Craiova (Sala de concerte a Liceului de artă "Marin Sorescu", 19 şi 20 octombrie, ora 19:00), Cluj-Napoca (Academia de muzică, 25 octombrie, ora 18:30 şi Casa de cultură a studenţilor, ora 19:00), Sibiu (Sala Thalia, 2 şi 3 noiembrie, ora 19:00), Oradea (Sala "Enescu - Bartók" 8 şi 9 noiembrie, ora 19:00), Iaşi (Sala "Ion Baciu" 14 şi 17 noiembrie, ora 19:00), Bacău (Ateneu, 22 şi 24 noiembrie, ora 19:00), Timişoara (Sala de concerte a Colegiului Naţional "Ion Vidu" 5 şi 8 decembrie, ora 19:00), Constanţa (Teatrul Naţional 13 şi 14 decembrie, ora 19:00).

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești