Moştenitorul lui Racoviţă

Profesorul clujean a păstrat o parte din probele aduse de savantul român din expediţia la Polul Sud Iosif Viehmann este unul dintre puţinii oameni care se pot lăuda că au dat mâna cu

Profesorul clujean a păstrat o parte din probele aduse de savantul român din expediţia la Polul Sud

Iosif Viehmann este unul dintre puţinii oameni care se pot lăuda că au dat mâna cu Emil Racoviţă. Datorită pasiunii pentru speologie transmise de profesorul său, Viehmann "s-a vândut" ireversibil peşterii. Într-una din multele sale expediţii, el a descoperit singura urmă de neanderthalian de pe teritoriul României, veche de peste 66.000 de ani.

În timpul studenţiei, Iosif Viehmann a aflat că în curtea facultăţii sale, într-o clădire cu etaj, la un anumit geam, lucra un savant care fusese la Polul Sud şi adusese de acolo tot felul de vietăţi stranii. Informaţia asta îl intriga teribil pe tânărul Viehmann… Acolo lucra profesorul Racoviţă, sau Moşu', cum îl numeau studenţii. "La un moment dat, căutam o lampă de carbit, vrând să merg într-o peşteră, şi am urcat acolo, la etaj, unde ştiam că o anume doamna Clara dă astfel de echipamente.

Eram cu încă un băiat şi o fată, cea care urma să-mi devină şi soţie. Când am ajuns sus, nu ne-a deschis doamna Clara, ci chiar Moşu'… Ceilalţi doi au rupt-o la fugă… Pe mine m-a întrebat scurt ce vrei băiete… Apoi m-a luat de umăr şi m-a băgat în încăpere să stăm de vorbă… Acesta a fost primul meu contact cu profesorul", rememorează Viehmann.

Racoviţă, idolul speologului clujean

Un alt episod legat de Racoviţă care îi provoacă bucurie lui Viehmann e cel în care savantul şi directorul adjunct al institutului, care era şi consul al Elveţiei, i-au cerut să aducă câteva insecte şi răcuşori de peşteră. "Am fost silitor şi peste două zile m-am întors cu cele două tuburi cu alcool pline. Atunci bătrânul şi-a dat seama că sunt vândut peşterii.

Am stat mai mult de vorbă şi a fost şi singura dată în viaţa mea când faptul că sunt jumătate neamţ a fost o carte de vizită pozitivă, pentru că Moşu' i-a spus atunci în engleză consulului … <> … Nemţii fiind cunoscuţi că au bocanci în loc de ghete, că poartă bricege prin buzunare şi că îşi pun raniţa în spate şi pornesc des prin pădure", adaugă Viehmann.

După terminarea facultăţii şi-a dorit să devină asistent universitar, însă dosarul său "nu corespundea politic". "Nu fusesem membru, nu eram român, tatăl meu trăia în Germania Occidentală, aveam o orchestră de jazz şi legături cu Asociaţia Româno-Americană din Cluj… deci suficiente motive să mi se împiedice cariera universitară", spune Viehmann.

Apoi a fost pentru cinci ani profesor la Năsăud, ca ulterior să intre în facultate, de unde n-a mai plecat până astăzi. Şi acum profesorul Viehmann îşi petrece timpul în biroul profesorului său, unde păstrează şi multe probe, unele dintre ele rămase încă neanalizate din expediţia lui Racoviţă cu vasul "Belgica". "Faptul că eu sunt acum în universitate, că sunt cercetător I şi directorul Institutului de Speologie şi tot ce am făcut bun se datorează faptului că l-am copiat pe Racoviţă", spune speologul octogenar de la Cluj.

Încarcerat în peşteră, pentru a demonstra ceasul interior

La 77 de ani, Iosif Viehmann a mai trecut printr-o experienţă marcantă. "Am făcut un experiment extrem din seria celor care testează rezistenţa omului la un mediu dat, în cazul meu evident… peştera.

Un prim experiment de genul ăsta a fost făcut în 1966, când NASA a organizat un concurs la Paris pentru a găsi un om pe care să-l supună testului de a sta închis într-o peşteră singur, fără niciun instrument de măsurare a timpului, supravegheat doar de doctori… Şi asta pentru că ţineau să ştie ce va face omul când pleacă cu o navă cosmică. Cel ales atunci a făcut acest experiment timp de şase luni, însă nu cu încarcerare, putând să comunice permanent cu exteriorul.

Printr-o funie de 30 de metri îi coborau tot ce avea el nevoie. Or Viehmann a încercat experimentul fără să se înstrăineze deloc de mediu, împreună cu un coleg de la Facultatea de Geografie, Liviu Buzilă, care avea atunci 33 de ani, localizându-se separat de acesta în peşteră, la o distanţă de 200 de m. Miza experimentului era să se analizeze dacă omul are sau nu ceas biologic intern.

Pentru asta ei urmau să stea închişi timp de zece zile în peşteră. Experimentul a reuşit, cei doi aproximând cu o diferenţă infimă finalizarea intervalului propus, dovedind că există ceas biologic interior. "În tot acel timp, am ţinut jurnal, am completat formulare date de psihologi, am făcut şi câteva fotografii", spune Viehmann.

La un interval de patru ani, profesorul clujean a repetat experimentul, de data asta singur, mărind intervalul la 15 zile. "De data asta n-a mai fost să fie, nu am mai avut acelaşi entuziasm, cred că şi înaintarea în vârstă şi-a spus cuvântul şi în a zecea zi le-am dat semnal că vreau să ies. Am aruncat o substanţă fluorescentă în râu … acesta fiind semnalul pe care îl stabilisem să-l dau în caz de ceva rău. Nu mă mai puteam ţine pe picioare, dar după câteva zile, când am văzut lumina unor lămpi frontale, m-am înviorat brusc. Aceea a fost cea mai fericită zi din viaţa mea", istoriseşte Viehmann.

Urma de la Vârtop, surpriza rătăcirilor lui Viehmann

La prima expediţie a sa la Vârtop, Viehmann a descoperit un lac pe care nu l-a putut trece în bocanci şi şi-a notat ca data viitoare să-şi ia cizme de pescar ca să-l treacă. Nici a doua oară n-a fost să fie, dar a descoperit o deschizătură deasupra lui prin care aproxima că poate trece. A treia oară, în 1976, într-o tabăra studenţească româno-belgiano-elveţiană, a pătruns prin fereastră şi atunci a făcut descoperirea cu urma de neanderthalian.

Au dat într-o sală de 5/8 m, unde o prietenă a sa, Iulia, a văzut prima forma aceea care semăna cu o urmă de om. "De fapt, chiar era una dintre cele mai bine conservate urme de neanderthalian de pe glob, concreţionată în piatră. Toate celelalte 11 urme descoperite în Europa au fost în argilă, deci ameninţate la orice pas, însă asta era tare ca marmura. Ne-am strâns în jurul ei şi am urlat de surpriză…

Talpa aceea nu avea scobitură, era lată, 39 ca mărime de pantof. În urma analizelor s-a determinat şi înălţimea lui … 1,56 m … şi vârsta de 66.000 de ani. Lângă ea se mai aflau altele două: un călcâi şi cam ¾ din altă talpă", povesteşte Viehmann.

După opt ani, profesorul clujean s-a întors în locul descoperirii cu un profesor norvegian, care a ajutat la datarea urmei iniţiale. Spre stupoarea lor, celelalte două urme fuseseră sustrase din peşteră. Au găsit doar urma unui disc electric cu care fusese decupat arealul respectiv, încă un indiciu că traficul de fosile de la noi se practică fără mari reţineri.