Ministrul Educaţiei anunţă creşterea burselor şcolare din semestrul al doilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, începând din semestrul al doilea al acestui an şcolar, cuantumul burselor elevilor va fi majorat. Bursele de performanţă cresc de cinci ori, iar cele de merit se vor dubla. Vor fi majorate şi bursele de studiu, dar şi cele sociale.

"A fost adoptată Hotărârea de guvern privind stabilirea cuantumului minim al burselor, difrenţiate pe categorii. Astfel, bursele de performanţă cresc de cinci ori, de la 100 de lei, la  500 de lei pe elev. Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei. În acelaşi timp, creşte plafonul de la care acestea  vor putea fi acordate, de la media 8.50, la media 9.50”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la finalul şedinţei de guvern de miercuri.

Potrivit ministrului, din cauza predării online şi renunţării la teze, rezultatele elevilor au fost distorsionate.

”Vă reamintesc că, urmare a predării online, urmare a renunţării la teze, rezultatele au fost foarte mult distorsionate în aşa fel încât 50 la sută din elevii României s-ar fi încadrat la burse de merit, ca urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului şcolar 2020 - 2021”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că vor creşte şi bursele de studiu, precum şi cele sociale.

”Bursele de studiu au înregistrat o creştere cu 50 la sută, de la  100 de lei, la 150 de lei per elev, iar bursele de ajutor social, înţelegând nevoia de sprijin a elevilor din medii defavorizate, a fost dublată de la 100 de lei, la 200 de lei. Cu titlu informativ, la nivelul anului 2020 - 2021, un număr de 533.000 de elevi au înregistrat medii peste 8.50, iar 347.000 de elevi au înregistrat medii peste 9.50”, a declarat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a subliniat că noile cuantumuri de burse vor intra în vigoare în semestrul al doilea.

"Aceste cuantumuri vor fi valabile din semestrul al II-lea al anului şcolar 2021-2022 care începe în 10 ianuarie , deci semestrul întâi are bursele pervăzute în  Legea bugetului pentru anul 2021. Este vorba de o îmbinare, anul şcolar care se întinde pe doi ani calendaristici şi Legea bugetului care se face în acelaşi an”, a declarat Cîmpeanu.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine