Ministerul Sănătăţii va primi de la Uniunea Europeană 22 milioane de lei pentru creşterea gradului de vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că va primi, în următorii 3 ani, aproximativ 22 de milioane de lei de la Uniunea Europeană pentru a implementa o serie de măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

„Am depus în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), 7 proiecte de interes major pentru sistemul sanitar în acord cu Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect prin care urmărim să creştem gradul de acoperire vaccinală în ţară", a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, în comunicatul menţionat, remis duminică.

Cei 22 de milioane de lei primiţi de la Uniunea Europeană vor fi folosiţi pentru implementarea Strategiei Naţionale de Vaccinare, inclusiv Planul de acţiuni aferent acesteia. De asemenea, va fi consolidat un sistem de monitorizare a măsurilor care vizează creşterea gradului de vaccinare.

„Va fi îmbunătăţită capacitatea instituţiilor din sistemul de sănătate pentru  completarea şi accesul în timp real la informaţii privind stadiul vaccinării pentru populaţie, precum şi a stocurilor disponibile. Un număr de 20 de judeţe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu maşini şi servicii de curierat pentru transport vaccin. Va fi dezvoltat şi Registrul Electronic Naţional de Vaccinari (RENV), prin crearea, în secţiunile de management al stocurilor de vaccin existente la nivelul direcţiilor de sănătate publică, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri. Personalul din Ministerul Sănătăţii şi din structurile cu responsabilităţi în dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicilor şi programelor de vaccinare şi imunizare va fi instruit şi, nu în ultimul rând, va fi derulată o campanie de informare şi conştientizare a importanţei vaccinarii”, se mai precizează în comunicatul remis de Ministerul Sănătăţii. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume