Ministerul Educației cere renumărare olimpicilor: Prea mulți au dat bacul, prea puțini l-au luat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sesiunea specială a bacalaureatului, care a declanşat controverse după ce reprezentanţii COSR s-au declarat surprinşi de numărul mare al celor aproape 900 de candidaţi, a avut, anul trecut, aproximativ 600 de candidaţi şi o promovabilitate de 99%, faţă de 35% anul acesta.

În 2011, la bacalaureatul dedicat elevilor din loturile pentru olimpiade şi concursuri internaţionale sportive sau pe discipline, desfăşurat în Râmnicu Vâlcea, au participat 596 de candidaţi, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar al Judeţului Vâlcea.

Examenul, potrivit Ministerului Educaţiei, a fost un succes total pentru participanţi. „Promovabilitatea a fost de 99%", a declarat Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Anul acesta, când la examen s-au înscris 880 de candidaţi, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu, s-a declarat surprins de numărul mare al acestora, subliniind că la Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea juniorilor activează doar 108 sportivi cu vârsta de bacalaureat.

Mai mult, COSR a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) şi Ministerului Educaţiei demararea unei investigaţii privind numărul candidaţilor, demersul venind după ce a fost făcută publică promovabilitatea înainte de contestaţii, 34,2%, de trei ori mai mică decât cea din 2011.

„COSR a solicitat ANST şi MECTS să demareze o investigaţie serioasă vizavi de modul în care au fost realizate înscrierile sportivilor de performanţă pentru sesiunea specială de bacalaureat din acest an, neplăcut impresionat de promovabilitatea extrem de scăzută şi surprins de numărul mare de candidaţi", s-a arătat într-un comunicat de vineri al COSR.

În replică, Ministerul Educaţiei a precizat că la sesiunea specială a bacalaureatului din 2012 au participat peste 800 de competitori la concursuri sportive. Mai precis, au subliniat reprezentanţii ministerului, doar 47 dintre candidaţii de anul acesta sunt competitori la concursuri pe discipline de învăţământ, restul fiind la cele sportive.

„Candidaţii care sunt competitori la concursuri sportive au fost înscrişi pe baza listelor oficiale trimise de 64 de federaţii sportive şi semnate de preşedinţii şi secretarii acestor foruri", spune Stelian Fedorca.

Contestarea numărului mare de candidaţi determină însă Ministerul Educaţiei să demareze o verificare internă legată de modul de înscriere. "Datele primite de la federaţii nu le putem verifica. Acestea sunt semnate, asumate şi trimise la noi de către federaţii. Vom verifica, în schimb, modul de înscriere, mai precis cum au fost procesate datele din liste, pentru nu a se fi strecurat eventuale erori", a mai spus secretarul de stat în Ministerul Educaţiei.

Tot la sesiunea specială de anul acesta, din examen au fost eliminaţi 25 de candidaţi, care au fost prinşi având asupra lor fiţuici sau telefoane mobile, potrivit reprezentanţilor ministerului.

„Tentativa de fraudă a fost descoperită atât cu ajutorul camerelor de supraveghere din sălile de examen, cât şi cu cel al profesorilor supraveghetori care şi-au făcut datoria", a informat Ministerul Educaţiei.

În 2011, la sesiunea specială pentru participanţii la olimpiade şi competiţii internaţionale, în sălile de examen nu au fost instalate camere de supraveghere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”