Mineriadele fără sfârşit

Mineriadele continuă să se manifeste în politică Acum 17 ani, România, abia ieşită din comunism, şoca lumea civilizată printr-o dezlănţuire de violenţă cum nu se mai văzuse în

Mineriadele continuă să se manifeste în politică

Acum 17 ani, România, abia ieşită din comunism, şoca lumea civilizată printr-o dezlănţuire de violenţă cum nu se mai văzuse în această parte a Europei. Un climat de confruntare politică, întreţinut cu încrâncenare din zilele imediat următoare răsturnării regimului comunist, ajunsese la paroxism. Otrava urii inoculate, manipulările politice îşi dovedeau efectele devastatoare pentru o ţară întreagă. Aşteptată să se alăture lumii democratice, România se arunca în barbarie, abandona mecanismele legii pentru a face legea cu ranga. Un an mai târziu, acelaşi fenomen lovea din nou şi va reveni periodic, ca un catastrofic El Nino politic. În ultima decadă a secolului trecut, glonţul ne-a trecut de câteva ori pe lângă ureche. Violenţele de la Târgu Mureş şi mineriadele puteau să arunce România de pe orbita europeană, să pună sub semnul întrebării viitorul unei întregi naţiuni. Am avut noroc. Iresponsabilitatea unor politicieni orbiţi numai de lupta pentru putere a fost contrabalansată de înţelepciunea oamenilor de pe stradă, care nu s-au înrolat sub flamurile violenţei. Unii dintre vecinii noştri balcanici nu au avut această şansă. Pentru întreaga zonă, lecţia a fost sângeroasă. România a dovedit însă că poate fi un model de stabilitate şi de rezolvare a problemelor interetnice. Intrarea în NATO şi apoi aderarea la UE au fost posibile şi datorită acestor evoluţii.

Dar, eliminate ca fenomen fizic, mineriadele continuă să se manifeste în subteranele întunecate ale politicii româneşti. Confruntarea publică se bazează pe ură, şi nu pe argumente. "Cine nu e cu noi, e împotriva noastră" e principiul readus la valoare de dogmă în această bătălie fără sfârşit, care a început imediat după alegerile din 2004. Violenţa verbală ne-a întors în timp. Preşedintele, premierul şi oameni politici importanţi folosesc nonşalant vorbe grele - "ţigancă împuţită", "aruncarea peste balustradă", "tâmpit", "nebun" - atât de des, încât nu mai pare nimănui nimic deosebit. A devenit firesc, aproape un gest de curtoazie să utilizezi un limbaj cât mai agresiv. În goana după capital politic, nu mai există frână, nici discernământ. Dumnezeu Tatăl a ajuns să fie folosit ca agent electoral căruia, culmea, i se pretinde şi exclusivitate. În răstimp, minţile luminate ale naţiunii tac, societatea civilă tace, nu există urechi pentru soluţii raţionale. Se poate spune că nu e nimic grav, doar o bălăcăreală dâmboviţeană de cel mai prost gust. Chiar şi aşa ne costă prea mult timp şi o grămadă de multe miliarde de euro. Sunt bilete scumpe la un circ ieftin, dar periculos.