Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi valabil până marți la prânz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de cod portocaliu de ploi pentru jumătatea de est a țării, portocaliu în județele Brăila, Prahova, Ialomița, Tulcea, Galați, Vrancea, Buzău, Călărași, Constanța, Vaslui, Bacău și Neamț. Pe arii extinse se vor cumuli cantități de apă de peste 50 litri/mp.

Codul portocaliu e valabil de luni, ora 17.00, până marți ora 12.00.

Pentru celelalte județe se menține codul galben.

Codul galben a intrat în vigoare luni, la ora 2.00 și va rămâne în vigoare până marți la ora 16.00, pentru Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în sud-estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali.

Instabilitatea atmosferică va fi accenutată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat va cădea grindină.

Cantitățile de apă vor depăși pe arii relativ extinse până la 25 de litri/mp și izolat cantitățile de precipitații vor ajunge și la 45 de litri/mp.

În celelalte regiuni, vremea se va menține instabilă, însă precipitațiile se vor semnala pe arii mai restrânse și cu o intensitate mai mică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie