Meteorologii anunţă că de duminică vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va sufla cu putere, iar la munte va ajunge la 90 de kilometri la oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Meteorologii anunţă precipitaţii în cea mai mare parte a ţări, iar de duminică, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla cu putere, iar în zonele înalte va ajunge la 90 de kilometri la oră.

ANM a emis, vineri, o informare de vreme rea, valabilă de duminică, de la ora 14.00, până luni după-amiază.  

„Temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) şi în restul teritoriului. La munte vor fi precipitaţii mixte, dar treptat în cursul nopţii la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă”, anunţă ANM. 

Începând de duminică, în regiunile vestice şi sud-vestice treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.

Precipitaţiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15...25 l/mp şi, în special în zonele deluroase şi montane, peste 40...50 l/mp. 

„Temporar în regiunile vestice, sudice şi la munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45...55 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, au mai transmis meteorologii.  

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model