Meteo: Vreme de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depresiunea islandeză, cu centrul în locul ei de origine, este activă în nord-vestul continentului, în timp ce, în Câmpia Rusă, presiunea va scădea.

În nord şi în centru, aceasta va creşte uşor, dar la înălţime, deasupra ­Poloniei, Slovaciei şi a nordului Ucrainei, se menţine o masă de aer mai rece, care va face ca vremea să fie în general instabilă. La noi, presiunea va creşte uşor, începând din vest, iar circulaţia va fi dinspre nord.

Astfel, vremea va fi în general instabilă în nordul şi în centrul ţării, unde cerul va prezenta înnorări mai accentuate şi va ploua local în Maramureş şi în nordul Moldovei şi pe arii mai restrânse în Crişana şi Transilvania. În rest, cerul va fi variabil, iar în sud şi în sud-est va ploua cu totul izolat, după-amiază. Temperaturile  maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade.

Mâine

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări mai accentuate ziua, când va ploua pe arii extinse, la deal şi la munte, şi local în rest. Vântul, în general slab, va prezenta intensificări trecătoare în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade.

Poimâine

Vremea va fi uşor instabilă în centrul, estul şi în sudul ţării, unde, mai ales după-amiază, vor fi înnorări mai accentuate şi local ploi. În rest, va ploua izolat. Vântul va prezenta temporar intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG