Meteo: Vreme de primăvară la început de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea atmosferică va continua să scadă în nord-vestul şi în nordul continentului, unde se va extinde tot mai mult pe uscat depresiunea islandeză, circulaţia va fi predominant vestică, iar vremea va fi instabilă.

Pe unul din fronturile reci, coborât mult spre sud, până la adăpostul Munţilor Alpi, s-a generat un ciclon mediteraneean, care se va deplasa spre nord-est. Şi la noi presiunea va scădea, iar frontul amintit se va apropia de nord-vestul ţării, însă în sud şi în sud-est presiunea va fi ceva mai ridicată.

În această configuraţie, vremea va fi caldă pentru această dată, iar cerul va fi noros în vestul, nord-vestul şi în nordul ţării, unde la noapte, local, va ploua. În nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi, trecător, ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade.

Duminică: Vreme caldă pentru această perioadă



 Dacă în zona Insulelor Azore şi în sud-vestul continentului presiunea va creşte, în rest va continua să scadă, mai accentuat în centru, dar şi în bazinul central-nordic al Mării Mediterane, unde va ajunge un al doilea front, care va menţine vremea instabilă, iar circulaţia sud-vestică va aduce masă de aer mai cald şi mai umed.

În schimb, în sud-estul continentului presiunea va rămâne uşor mai ridicată. În zona ţării noastre presiunea va continua să scadă, mai mult în interiorul arcului carpatic, situaţie în care vremea va fi caldă. Cerul va fi mai mult noros ziua în vestul, centrul şi în nordul ţării, unde va ploua local. În Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între  8 şi 16 grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”