Meteo: Vreme caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile vineri

Presiunea va continua să scadă în jumătatea de nord a continentului, unde se va extinde mult pe uscat depresiunea islandeză, circulaţia va fi zonală, adică de la vest la est, iar pe frontul atmosferic din faţa acesteia, extins din zona Finlandei spre sud, la adăpostul Munţilor Alpi şi în bazinul sudic al Mării Mediterane se vor genera cicloni în deplasarea spre est.

Numai în sud-vest presiunea este în creştere. Şi la noi presiunea va scădea, iar frontul amintit va aduce mai mulţi nori în zonele intercarpatice, unde local vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

În restul teritoriului, ziua mai ales în est, iar la noapte pe arii extinse în sud, vor cădea precipitaţii slabe, mixte. Vor fi condiţii de polei. Dimineaţa, local în zonele joase din Câmpia Română se va produce ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade.

Sâmbătă: Ninge în Bărăgan

Din depresiunea islandeză, extinsă pe continent din cauza creşterii presiunii în vestul Peninsulei Scandinavice, se va izola în nordul şi în vestul Câmpiei Ruse un nucleu depresionar, iar frontul rece al acestuia, coborât spre sud, se va menţine unit cu un altul cald, care aparţine ciclonului mediteranean ajuns în zona Peninsulei Balcanice. Vestul şi centrul continentului se menţin sub acţiunea depresiunii islandeze.

La noi, presiunea va continua să scadă, iar frontul amintit se va deplasa foarte repede spre est. Aşa că, îndeosebi ziua, vor cădea precipitaţii în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea şi predominant sub formă de ninsoare în Bărăgan şi local în zonele intracarpatice şi la munte. Vântul va prezenta intensificări în sudul Banatului, vestul Olteniei, Delta Dunării şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade.

Duminică: Ninsori slabe

Presiunea atmosferică va continua să scadă în vestul, dar mai ales în centrul continentului unde se va extinde depresiunea islandeză, circulaţia va fi vestică, iar vremea instabilă, îndeosebi în Europa Centrală. Nucleul depresionar din nord se va deplasa spre est, din cauza creşterii presiunii în estul Peninsulei Scandinavice. Şi în bazinul Mării Mediterane presiunea va creşte.

La noi, în spatele frontului zilei de ieri, deplasat repede spre estul Mării Negre, presiunea va creşte, dar un alt front se va apropia dinspre vest. În aceste condiţii, în vestul, centrul şi în nordul teritoriului vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi vor fi condiţii de polei. În Dobrogea, în prima parte a zilei, pe arii restrânse, vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 6 grade.

Luni: Vremea se încălzeşte

Modificări importante în distribuţia centrilor barici pe continent nu se vor produce. Depresiunea islandeză va continua să se extindă spre est şi va cuprinde vestul şi centrul Europei, în timp ce în est şi în sud, mai ales în centrul şi în estul bazinului Mării Mediterane va creşte, mai accentuat în zona Peninsulei Balcanice şi în vestul Mării Negre.

Şi la noi presiunea va creşte, îndeosebi în zonele din exteriorul Arcului Carpatic, dar frontul din Europa Centrală va aduce mai multă nebulozitate în nordul şi în centrul ţării, unde local vor cădea precipitaţii slabe, mixte, şi vor fi condiţii de polei. La munte, la peste 1.800 de metri altitudine, va ninge. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar în zonele joase se va produce ceaţă asociată izolat cu depuneri de chiciură. Temperaturile maxime vor fi cuprinse  între 2 şi 10 grade.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice